60 km de rețea de canalizare în Poiana Lacului

Localitatea Poiana Lacului este recunoscută pentru problemele pe care le-a avut în ultimii ani cu alimentarea cu apă, în ciuda eforturilor administrației locale de rezolvare a situației. Primarul Ion Dumitrache, care i-a cerut sprijin și fostului premier Ludovic Orban, a anunțat în repetate rânduri că toate aceste sincope se vor elimina prin amplul program cu fonduri europene derulat de societatea Apă Canal 2000 SA. Pentru Poiana Lacului sunt prinse 12,7 milioane euro.

Deja Primăria a pus la dispoziție un teren pe care se vor monta 2 bazine de apă, ce vor rezolva în totalitate problema cu apa a localității. În plus, rețeaua de canalizare ce va fi creată va avea 60 km și va cuprinde aproape întreaga localitate. De asemenea, în ianuarie, Apă Canal 2000 SA a obținut, de la Primăria Poiana Lacului, certificat de urbanism pentru circa 99.700 mp, în toate satele comunei, pentru extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și canalizare.

Termenul de încheiere a lucrărilor este 2023. Contractul de finanțare a fost semnat în februarie 2021, între Apă Canal 2000 SA și între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru obiectivul „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Argeș”. Contractul de finanțare are valoarea totală de 1.074.959.016,57 lei. Obiectivul acestui proiect îl reprezintă îmbunătățirea infrastructurii de apă și canalizare în aria de operare a SC Apă Canal 2000 SA Pitești în 12 localități grupate în 4 aglomerări, printre care și Poiana Lacului. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Primarul Cristian Gentea i-a premiat pe elevii de la ARRA. Tinerii de la „Brătianu” au obținut argintul în Coreea de Sud

Performanța internațională a echipei de robotică ARRA, formată din cinci elevi ai Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, a fost recompensată joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței Consiliului Local. Tinerii au reprezentat România la Olimpiada Internațională de Robotică din Coreea de Sud, unde au câștigat medalia de argint la Premiul Albert Einstein. Primarul municipiului […]

Citește mai mult...

Ministrul Mediului, Natalia Intotero, în Argeș. Discuții cu președintele Ion Mînzână, parlamentarii și primarii argeșeni pentru deblocarea unor investiții majore în județ

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a întâlnit astăzi în Argeș cu reprezentanți ai administrației județene și locale, parlamentari, oameni de afaceri și conducători ai instituțiilor publice. Discuțiile au fost aplicate și au vizat teme concrete legate de situația atacurilor și pagubelor provocate de urși, reglementarea ariilor naturale protejate astfel încât acestea să nu […]

Citește mai mult...

Constantin Ivan, nou consilier județean în Argeș. A fost director al Hidroelectrica și secretar de stat

Consiliul Județean Argeș are un nou consilier județean. Constantin Ivan (PSD)  a depus astăzi jurământul de învestire, în cadrul ședinței ordinare a instituției. Inginer de profesie, acesta are un parcurs profesional care include funcții importante în sectorul energetic și în administrația publică. Constantin Ivan a fost director al Hidroelectrica, secretar de stat în Ministerul Economiei […]

Citește mai mult...