
Un nou loc de joacă – modern și foarte bine ”mobilat” cu toate cele necesare – a fost dat în folosință de conducerea Primăriei Bradu anul trecut, în august, în zona Târgului Săptămânal. Bucuria a fost mare deopotrivă pentru părinți și pentru cei mici, dar liberalii din comună au pus gând rău lucrurilor bune făcute în localitate de către primarul Dan Stroe.
Așa se face că în vreme ce merg prin Bradu și propovăduiesc bunăstarea absolută, modernizarea localității și grija pentru viitor, liberalii acționează, de fapt, pentru a distruge ce s-a construit!
Cristian Gagiu este în echipa cu care Iunonis Ionescu, candidatul PNL la Primăria Bradu, vrea să obțină voturi și pentru Consiliul Local. Ei bine, acest individ nu are scrupule și, în timp ce merge prin comună să le spună oamenilor câte lucruri bune se vor face datorită PNL, vrea de fapt să dărâme ce a construit Dan Stroe.
Acesta a inițiat o acțiune în instanță prin care solicită nici mai mult, nici mai puțin decât demolarea locului de joacă amplasat în zona din spatele Târgului Săptămânal, strada Livezilor în satul Geamăna! Este o investiție realizată din bugetul local și care a costat 340.652,92 de lei, fără TVA, fiind primită cu multă bucurie de oameni.

Dar pentru Cristian Gagiu, care locuiește în apropiere, nu contează bucuria oamenilor. Nu contează banii publici investiți pentru binele cetățenilor. Contează doar ”pata” care i s-a pus lui pe lucrurile bune făcute de primarul Dan Stroe.
”Se anunță zile bune pentru Bradu!” – spunea Alina Gorghiu, șefa PNL, la lansarea candidatului PNL la Primăria Bradu. Cu așa oameni, care vor doar să dărâme, în loc să construiască, se anunță, din contră, zile triste pentru Bradu!



