Atelier de creație IconArt – artă tradițională iconografică: de Sărbătoarea Sfintei Marii, copiii piteștenilor pictează icoane pe lemn, în Piața Primăriei!

primaria pitesti

Primăria Municipiului Pitești organizează un atelier de creație – pictură de icoane pe lemn, pentru copii, în perioada 12-14 august, lucrările rezultate urmând a fi expuse publicului în ziua de 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Prin acest atelier, inedit și foarte frumos, care smerește și bucură deopotrivă, municipalitatea își propune promovarea valorilor spirituale și artistice autentice de tradiție creștin – ortodoxe, prin realizarea de icoane în stil bizantin – mărturisiri de credință, în limbajul liniilor și al culorilor.
Cursurile se vor desfășura pe parcursul a trei zile, de joi până sâmbătă, între orele 18:00 și 20:00, în aer liber, într-un perimetru amenajat special în Piața Primăriei. Participanții pot fi copii cu vârstele cuprinse între 8 și 14 ani, elevi în cadrul unei unități de învățământ piteștene.
Primăria pune la dispoziție materialele de lucru și asigură desfășurarea cursurilor sub îndrumarea unor restauratori de icoane recunoscuți pentru profesionalismul lor, doamnele Malvine Mocenco și Cătălina Tuică, experți ai Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești, care îi vor iniția pe cursanți, pas cu pas, în tainele acestei frumoase arte a picturii de icoane ortodoxe pe lemn.
Duminică, 15 august, în Piața Primăriei, va avea loc vernisajul expoziției „IconArt – artă tradițională iconografică”, lucrările finalizate putând fi admirate de către public, înainte de a intra în posesia creatorilor lor: fiecare copil participant își va putea duce icoana pictată acasă, o recunoaștere a talentului, a muncii și a perseverenței lui.
Înscrierile la atelierul de creație „IconArT” au loc între 30 iulie și 10 august. Doritorii trebuie să completeze formularul de înscriere și documentele privitoare la protecția datelor personale, disponibile pe site-ul Centrului Cultural Pitești, pe care le pot depune la sediul Centrului Cultural Pitești – Str. Craiovei Nr. 2, Bl. G1, Sc. C (Casa Cărții) sau le pot transmite, în format PDF sau scanat/fotografiat, prin e-mail, la adresa cultcentre@yahoo.com.
Locurile fiind limitate, se așteaptă seriozitate din partea celor înscriși, angajamentul de participare exprimat prin semnarea formularelor fiind necesar pentru a oferi oportunitatea de a beneficia de un loc subvenționat acelor copii cu adevărat doritori să învețe și să experimenteze autentica artă tradițională de pictură a icoanelor pe lemn.

Documentele necesare înscrierii se pot descărca accesând link-ul: https://centrul-cultural-pitesti.ro/prezentarea-si-regulamentul-atelierului-de-creatie-iconart-arta-traditionala-iconografica/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...