Asfaltarea drumurilor din comuna Popeşti a fost finalizată

Patru străzi au fost incluse în proiectul Primăriei Popeşti cu privire la modernizarea drumurilor comunale, pentru care au fost obţinute fonduri de la Guvern. Este vorba despre drumurile din satele Purcăreni, Slobozia, Popeşti şi Palanga. Banii au fost alocaţi şi primăria s-a apucat imediat de treabă, aşa că, potrivit primarului Ion Mihai, lucrările de asfaltare au fost deja finalizate. Un alt proiect pentru care comuna Popeşti a primit bani de la Guvern este foarte aproape de a intra în execuţie. Proiectul prevede relocarea conductelor de apă de pe traseul DJ 504, drum care face legătura cu judeţul Teleorman şi reprezintă o investiţie de 3,5 milioane de lei. Primarul Ion Mihai a declarat că este cel mai important obiectiv din această vară, precizând că în cadrul acestuia reţeaua de distribuţie apă din comună va fi mutată în afara părţii carosabile, ceea ce înseamnă o mai bună monitorizare şi gestionare a eventualelor avarii. Autoritățile locale au nevoie de un aviz de la Regia de Drumuri Județene pentru a putea executa lucrări pe DJ 504.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consilierul USR Ștefan Roland-Oliver, criticat de cetățeni pentru modul în care a condus ședința Consiliului Local Mioveni

Modul în care consilierul local USR Ștefan Roland-Oliver a condus ședința ordinară a Consiliului Local Mioveni de joi, 15 octombrie 2026, a stârnit un val de comentarii critice în mediul online. Mai multe persoane care au urmărit transmisia în direct și-au exprimat nemulțumirea față de prestația președintelui de ședință, reproșându-i maniera de coordonare a dezbaterilor […]

Citește mai mult...

Liberalul Alin Călinescu a propus o stație de epurare la BEMO, fără să știe că există deja una. Nicolae Tudose l-a lămurit

Consilierul local PNL Alin Călinescu, președintele organizației liberale din Mioveni, a venit cu o propunere insuficient documentată în ședința Consiliului Local de joi, 15 octombrie 2026. În timpul dezbaterilor privind serviciile de apă și canalizare, acesta a sugerat construirea unei stații de epurare în zona BEMO, invocând inclusiv posibilitatea accesării fondurilor europene. „Poate luați în […]

Citește mai mult...

Dr. Ștefan Costin: „Diabetul nu doare, dar poate provoca numeroase complicații”

Dr. Ștefan Costin, medic diabetolog și director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, a atras atenția asupra creșterii numărului de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat și asupra importanței depistării precoce a bolii, în cadrul campaniei naționale „Sănătatea nu are vârstă”, desfășurată joi, 15 octombrie 2026, la Pitești. Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației Institutul Român […]

Citește mai mult...