Artiști români și internaționali, în concertul vocal-simfonic extraordinar de la Filarmonica Pitești

Artiști români și internaționali, în concertul vocal-simfonic extraordinar de la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 19 februarie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul vocal-simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică a instituției, dirijor, Gian Luigi Zampieri (Italia/România) și solistele Christiana Uikiza (Austria) și Georgiana Costache. În program: Adkins&Epworth – „Skyfall”, Roberto Carlos – „L’Appuntamento”, Carlos Gardel – „Por una Cabeza”, John Kander – „Cabaret”, Michel Legrand – „What Are You Doing the Rest of Your Life?”, Ferrer Trindade – „Canção do Mar”, Vladimir Cosma – „Rabbi Jacob”, Ennio Morricone – „Chi mai” și „Legenda Pianistului”, Monty Norman – „James Bond”, Astor Piazzolla – „El Gordo Triste” și „Jeanne y Paul”.

Reprezentant al şcolii italiene de dirijat, unul dintre ultimii discipoli ai maestrului Franco Ferrara, Gian Luigi Zampieri a urmat studiile la Accademia di Santa Cecilia şi la Accademia Chigiana. Lansat din anii studenției în cariera dirijorală, a condus prestigioase orchestre din România, precum şi din străinătate, din Brazilia, Anglia, Israel, Polonia, Mexic, Rusia, Italia. A colaborat cu soliști renumiți, printre care: Gabriel Croitoru, Alexandru Tomescu, Răzvan Suma, Florin Ionescu-Galati, Luiza Borac, Filip Papa, Vlad Dimulescu. A dirijat la Festivalul Musica in Aulis din Bolzano concertul oficial de comemorare a zece ani de la moartea pianistului Arturo Benedetti Michelangeli. În 1985, a îngrijit ediția italiană a filmului Amadeus de Milos Forman.

Christiana Uikiza este una dintre cele mai fascinante cântărețe ale scenei europene de muzică jazz și soul. Născută la Reșița, ca aparținătoare a minorității croate, și-a construit un nume la nivel internațional prin prezența vocală extraordinară și versatilitatea artistică. A cântat pe scene internaționale de la Viena la Berlin, Copenhaga, Zürich, Villefranche, Zagreb, Varsovia, Istanbul, Roma și București. Stabilită la Viena, a lucrat cu Tom Jones, David Sanborn, Vinnie Colaiuta, Dominic Miller și Kevin Mahogany.

Deși tânără, piteșteanca Georgiana Costache s-a impus pe scena muzicală odată cu participarea la concursurile și masterclass-urile de gen și show-urile de televiziune. A urmat cursurile Colegiului Național de Muzică „George Enescu” din București și pe cele ale U.N.M.B – Facultatea de Interpretare Muzicală. În prezent, este studentă la master la Academia „Gh. Dima” din Cluj-Napoca.

Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe https://www.bilete.ro/lappuntamento/, prețul unuia fiind de 50 de lei sau 40 de lei în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Programul SEdC Mioveni de Rusalii și 1 Iunie

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni anunță că luni, 1 iunie, departamentele de lucru cu publicul ale SEdC Mioveni și Bazinul de Înot vor fi ÎNCHISE, fiind zi de sărbătoare legală (a doua zi de Rusalii și 1 Iunie – Ziua Copilului). La nivelul societății este instituit un serviciu de permanență în scopul intervenției prompte, ce […]

Citește mai mult...

Program special la Starea Civilă din Pitești pe 1 iunie

Program special la Starea Civilă din Pitești pe 1 iunie Direcția pentru Evidența Persoanelor a Municipiului Pitești a anunțat programul de funcționare al Serviciului de Stare Civilă pentru ziua de luni, 1 iunie 2026, declarată zi liberă legală. Potrivit instituției, activitatea de înregistrare a actelor de deces se va desfășura în intervalul orar 09:00 – […]

Citește mai mult...

Ziua Copilului, sărbătorită prin joc și activități recreative la Centrul Multifuncțional Comunitar Pitești

În contextul marcării Zilei Internaționale a Copilului, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești, prin Centrul Multifuncțional Comunitar, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Traian”, a organizat o activitate dedicată copiilor, având ca scop promovarea bucuriei copilăriei, a socializării și a activităților recreative desfășurate într-un cadru organizat și sigur. Pe parcursul activității, copiii au participat la […]

Citește mai mult...