Argeșul a luat iar țeapă! Începerea lucrărilor la autostrada Pitești-Sibiu, abia în 2019

autostrataA1

Bugetul pe 2018 al Ministerului Transporturilor provoacă discuții printre specialiști, unii fiind de de părere că banii pentru investiții sunt puțini. Constructorii se aşteaptă însă la alocări majore abia din 2019, bugetul pe anul viitor fiind construit, se pare, pe evoluția reală a proiectelor- multe dintre ele încă pe hârtie. Situația nu este roz nici petru autostrada Pitești-Sibiu, al cărui studiu de fezabilitate nu este gata pentru toate tronsoanele. Asta deși repreentanții Guvernului promiseseră în repetate rânduri că în 2017 se vor începe lucrările, termenul fiind evident unul nerealist. Cristian Erbaşu, preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC), a declarat pentru economica.net că proiecţia de buget pe 2018 este făcută pe lucrările în curs, iar pentru lucările noi se aşteaptă la un buget mai mare în 2019. Practic, abia în 2019 vor începe lucrările efective la obiective de interes major pentru argeșeni și nu numai. Printre acestea se numără Autostrada Sibiu – Piteşti, secţiunile 1 şi 5 (capetele), Autostrada de Centură a Capitalei şi Drumul Expres Craiova – Piteşti. Cum perioada de proiectare prevăzută în contracte este de 12 luni, construcţia efectivă ar putea începe abia din 2019. „Contractele de la licitaţiile în curs nu se vor semna mai devreme de jumătatea anului viitor. Abia după cele 12 luni de proiectare se bagă sapa în pâmânt”, spune preşedintele PSC.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...