Argeș – Tabăra națională de pregătire a unităților canine Salvamont pentru căutarea în mediu natural

În perioada 19-22 iunie, în Argeș s-a desfășurat „Tabăra națională de pregătire a unităților canine Salvamont pentru căutarea în mediu natural”, organizată de Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România și Consiliul Județean Argeș prin Salvamont Argeș.
Tabăra a fost organizată la #Cota2000 de pe #Transfăgărășan și a reunit salvatori din toată țara.
Timp de trei zile, au participat la exerciții de căutare și activități specifice 17 conductori salvatori montani cu 23 de câini, din 14 județe: Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Caraș Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș ( Borșa), Mureș, Prahova, Sibiu (Cisnădie) și Suceava.
„Organizarea a fost, ca de obicei, impecabilă, iar colegii noștri au plecat foarte mulțumiți din Argeș. Am făcut căutări în tandem, cu GPS-uri pe câini, pentru descărcarea traseurilor făcute de aceștia și pentru o vizualizare ulterioră. Până la urmă, a fost o activitate foarte bună și organizată foarte bine. Participarea la această tabără este etapă obligatorie în menținerea brevetului de Unitate Canină Salvamont” – Ion Sănduloiu, director Salvamont Argeș.
„Ca de obicei, și în acest an, Salvamont Argeș se dovedește a fi un organizator apreciat și un formator foarte bun de salvare montană canină. Asta poate și pentru că școala românească de salvare canină s-a născut în Argeș. Tocmai s-a finalizat un curs de pregătire specific, cu 17 conductori și 23 de câini veniți din toată țara. A fost un program bine primit. Formatorii pe care Salvamont Argeș îi are sunt unii de cea mai bună calitate și cred că aceste cursuri vor continua și pe viitor datorită, pe de o parte, condițiilor pe care noi le oferim și, pe de altă parte, pentru că relieful este unul potrivit pentru acest gen de activități” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Anunț privind programul autobuzelor în ziua 15 august 2026

PUBLITRANS 2000 S.A. și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești informează beneficiarii serviciului de transport public local de călători că, în data de 15 august 2026, circulația autobuzelor în municipiul Pitești și în zona metropolitană se va desfășura conform programului specific zilelor de duminică. Programul de circulație poate fi consultat pe site-ul oficial […]

Citește mai mult...

Apă Canal 2000, precizări despre calitatea apei furnizate!

Apă Canal 2000 SA vine cu precizări privind calitatea apei furnizate, după apariția în mediul online a unor speculații pe această temă. Reprezentanții societății spun că toate probele analizate în 2026 pentru sistemul Pitești și localitățile limitrofe au fost corespunzătoare. Potrivit Apă Canal 2000, în cursul anului 2026, laboratorul societății a efectuat 249 de probe […]

Citește mai mult...

Gentea: Astfel de lucrări NU accept în Pitești!

Cristian Gentea spune că nu mai acceptă ca furnizorii de utilități să facă reparațiile în bătaie de joc. Distrigaz schimbă țevile de gaze pe mai multe străzi din Pitești. Au refăcut asfaltul în bătaie de joc. Primarul Gentea a fost pe IC Brătianu după ce Distrigaz a anunțat că a terminat lucrările și refacerrea asfaltului. […]

Citește mai mult...