Argeș: Manifestări cu prilejul Zilei Culturii Naționale

Argeș: Manifestări cu prilejul Zilei Culturii Naționale

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, joi, 15 ianuarie 2026, instituțiile de cultură subordonate Consiliului Județean Argeș organizează o serie de manifestări dedicate omagierii marelui poet național Mihai Eminescu și promovării valorilor culturii române în rândul publicului larg.

Astfel, Muzeul Județean Argeș, în colaborare cu Colegiul Național „Zinca Golescu”, organizează, începând cu ora 13:00, un simpozion dedicat vieții și operei lui Mihai Eminescu. Evenimentul cuprinde prezentări biografice și literare, precum și recitaluri de poezie, prin interpretarea unor creații eminesciene celebre, având ca obiectiv principal omagierea personalității poetului național și stimularea interesului tinerilor pentru cultura română.

În aceeași zi, va fi vernisată o microexpoziție dedicată exclusiv lui Mihai Eminescu, ce reunește piese de patrimoniu deosebite: bastonul poetului, monede și plachete comemorative, precum și cărți și volume reprezentative din opera și despre viața acestuia.

La Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”, de la ora 14:00, publicul este invitat la „Omagiu culturii populare”, Expoziție de artă tradițională românească, dedicată Zilei Culturii Naționale. Expoziția, găzduită în Holul BJA, este realizată de Maria Mirela Mitroiu din Câmpulung-Muscel și cuprinde costume populare românești și măști tradiționale, punând în valoare patrimoniul cultural imaterial românesc.

Centrul Cultural „Doina Argeșului”, marchează Ziua Culturii Naționale prin organizarea expoziției de artă plastică „Repere culturale în portret”, un eveniment dedicat valorilor culturale românești și personalităților care au contribuit la definirea identității noastre naționale.
Expoziția va fi găzduită de Holul Consiliului Județean Argeș, în perioada 15–31 ianuarie 2026, și propune publicului o serie de portrete artistice ce surprind figuri reprezentative ale culturii române, realizate într-o abordare plastică expresivă și contemporană.
Evenimentul este realizat în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Prahova, colaborare ce subliniază rolul important al dialogului dintre artă, cultură și jurnalism în promovarea patrimoniului cultural național.

Seara continuă la Centrul Cultural „Doina Argeșului”, care organizează, de la ora 17:00, la Sala Lumina, un spectacol artistic dedicat Zilei Culturii Naționale. Evenimentul marchează și aniversarea nașterii poetului Mihai Eminescu, printr-un program de înaltă ținută artistică, axat pe muzică corală și interpretare instrumentală.
Spectacolul va fi susținut de:
• Corul „Ars Nova – Gheorghe Gomoiu”, dirijor Titi Radu
• Chitariștii de la Argeș, coordonați de prof. Cristi Matei
• Clasa de acordeon, prof. Dragoș Dinescu
• Clasa de canto muzică ușoară, prof. Vera Negoșanu și Marius Bălan
Evenimentul se adresează tuturor iubitorilor de cultură și muzică, iar intrarea este liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...

4,26% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care 4.844 femei), rata șomajului fiind de 4,26%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,30%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.. Din totalul de 9.770 persoane […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...