În urma unui apel la 112, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au fost sesizați cu privire la o stare conflictuală intrafamilială, pe raza comunei Bascov.
La locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, care au găsit în curtea locuinţei indicate, un bărbat de 29 de ani, domiciliat în aceeaşi localitate, care se manifesta agresiv şi despre care celelalte persoane, membri ai aceleiaşi familii, susţineau că anterior le-ar fi lovit. În prezenţa polițiștilor, bărbatul a continuat să se manifeste agresiv şi să ameninţe cu moartea pe membrii de familie, fapt pentru care a fost somat să înceteze. Ca urmare a nerespectării somaţiilor, cel în cauză a fost încătuşat. În aceste împrejurări, bărbatul a adresat amenințări cu moartea unuia dintre poliţişti. Bărbatul a fost condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. După administrarea probatoriului, de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, în baza delegării de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. În cursul zilei de astăzi, bărbatul a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
CNA sancționează PRO ARGEȘ TV pentru 15 emisiuni. Consiliul a constatat încălcarea obligației de informare obiectivă și lipsa dreptului la replică Jurnalismul autentic nu înseamnă scandal cu orice preț și nici transformarea opiniilor în verdicte. El presupune documentare riguroasă, verificarea informațiilor din mai multe surse, prezentarea tuturor punctelor de vedere și respectarea adevărului. Critica este […]
Se oprește alimentarea cu apă potabilă în orașul Costești și comuna Buzoești în zilele de 27 și 28 iulie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti va sista furnizarea apei potabile în orașul Costești și în comuna Buzoești, în zilele de 27 și, respectiv, 28 iulie 2026, pentru execuția lucrărilor de spălare a rezervoarelor de […]
Intervenții ale Poliției Locale în cazul persoanelor fără adăpost Miercuri, 22.07.2026, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică, Serviciului Intervenție la Evenimente și reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială au intervenit, în urma unor sesizări primite la dispeceratul Poliției Locale, pentru acordarea de sprijin unor persoane aflate în situații de risc. Intervenție în zona străzii […]