Arefu – cercetări persoană decedată în urma unui incendiu

Arefu – cercetări persoană decedată în urma unui incendiu

Având în vedere informațiile apărute în spatial public, referitoare la faptul că în urma unui incendiu la o locuință din Arefu, a rezultat decesul unei femei, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:

În cursul nopții de 04 spre 05 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la un incendiu care s-a produs la o locuință din comuna Arefu.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, care au luat primele măsuri, pentru sprijinirea intervenției pompierilor argeșeni, în vederea stingerii incendiului.

După stingere, o femeie de 87 de ani, din aceeași localitate, locatar al imobilului, a fost găsită decedată.

În cauză va fi întocmit dosar penal conform art. 192 și 253 din Codul Penal, cercetările fiind preluate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc, urmând ca pentru stabilirea cauzelor decesului să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

„AVENTURI PE CONTRASENS” – o comedie plină de umor, la Mioveni

Centrul Cultural Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Consiliul Local Mioveni invită publicul la spectacolul „AVENTURI PE CONTRASENS”, în regia lui Dan Tudor – o comedie fantezistă actuală, care promite hohote de râs! Sâmbătă, 14 noiembrie 2026 Ora 19:00 Sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni Vârsta recomandată: 12+ Preț bilet: 70 lei Biletele pot fi […]

Citește mai mult...

Muzeul Județean Argeș invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „Întruparea luminii”, semnată de Ion Pantilie

Muzeul Județean Argeș organizează sâmbătă, 7 noiembrie 2026, începând cu ora 11:00, la Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, vernisajul expoziției de pictură „Întruparea luminii”, semnată de artistul plastic Ion Pantilie. Expoziția propune o incursiune într-un univers artistic în care lumina devine element esențial al expresiei plastice. Prin subtilitatea raporturilor cromatice, transparențe și construcții […]

Citește mai mult...

Continuă acțiunile de igienizare și întreținere a fântânilor publice din Mioveni

Autoritățile din Mioveni continuă programul de întreținere și igienizare a fântânilor publice din oraș, prin intermediul echipelor Servicii Edilitare pentru Comunitate (SEdC), care intervin etapizat, în funcție de starea și necesitățile fiecărui obiectiv. Acțiunile au ca scop menținerea curățeniei, asigurarea unor condiții corespunzătoare de igienă și păstrarea unui aspect îngrijit al fântânilor publice, aflate în […]

Citește mai mult...