Anunț important pentru părinții care doresc să își înscrie copiii la creșele publice din Municipiul Pitești în anul școlar 2023-2024!

Anunț important pentru părinții care doresc să își înscrie copiii la creșele publice din Municipiul Pitești în anul școlar 2023-2024!

În conformitate cu prevederile art. 15 din H.G. nr 566/2022, înscrierea copiilor la creșe pentru anul școlar 2023-2024 se va realiza conform precizărilor și calendarului specific transmise anual de Ministerul Educației.

Până la data prezentei informări, nu a fost publicat ordinul ministrului educației cu privire la metodologia-cadru de înscriere a copiilor antepreșcolari și preșcolari în unități de învățământ. De îndată ce acest act normativ va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Creșa Pitești va elabora calendarul înscrierilor la creșele publice din municipiul Pitești și îl va aduce la cunoștința părinților interesați, prin publicarea pe toate canalele media disponibile.

De asemenea, personalul Creșei Pitești va asigura tot sprijinul necesar părinților interesați de înscrierea copiilor la creșe și va înregistra toate solicitările acestora, în termenele care vor fi stabilite prin acte normative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

70 DE DOSARE DEPUSE LA PRIMĂRIA ORAȘULUI MIOVENI PENTRU AJUTORUL DE ÎNCĂLZIRE

70 DE DOSARE DEPUSE LA PRIMĂRIA ORAȘULUI MIOVENI PENTRU AJUTORUL DE ÎNCĂLZIRE Până în prezent, la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei orașului Mioveni au fost depuse 70 de dosare pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, aferente sezonului rece 2026–2027. Amintim că pot beneficia de acest sprijin familiile cu […]

Citește mai mult...

PNL Argeș se laudă cu vești bune din Arad

PNL Argeș promovează o postare a Alinei Gorghiu despre un adăpost pentru femei și copii victime ale violenței domestice, amenajat la Arad. Inițiativa merită apreciată, iar cei care au realizat proiectul sunt nominalizați chiar în mesaj: Anamaria Nyeki, Cetatea Voluntarilor Arad și DGASPC Arad. Pentru publicul din Argeș, postarea lasă însă o întrebare firească: ce […]

Citește mai mult...

INS: Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu 26,4% în trimestrul III

Înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat o scădere de 26,4% în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).  Datele arată o diminuare a înmatriculărilor în mai multe categorii de vehicule destinate transportului de pasageri. În schimb, segmentul mopedelor și motocicletelor […]

Citește mai mult...