Anunț important al Spitalului Județean Argeș

SpitalJudetean

Anunț important al Spitalului Județean Argeș
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești informează pacienții că, în perioada 10 – 13 aprilie 2026, cu ocazia Sărbătorilor Pascale (Vinerea Mare – a doua zi de Paște), se acordă zile libere legale personalului din sistemul medical.

În acest context, cabinetele din cadrul Ambulatoriului de Specialitate al spitalului vor fi închise, urmând să își reia activitatea marți, 14 aprilie 2026.

”Precizăm că aceste zile libere se acordă în conformitate cu prevederile legislației în vigoare și ale Contractului Colectiv de Muncă.

Continuitatea activității medicale la nivelul unității va fi asigurată prin serviciile de gardă și urgență (secții medicale și UPU).”, anunță Spitalul Județean Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026 Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, în cursul lunii septembrie 2026, a organizat, prin inspectorii săi de muncă, acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca principale obiective: -identificarea și combaterea muncii […]

Citește mai mult...

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...