ANAF va trimite somații, iar românii care le ignoră riscă închisoarea

Fiscul (Agenția Națională de Administrare Fiscală – ANAF) a introdus o nouă măsură controversată: le va trimite contribuabililor somații, iar cei care le ignoră riscă pedepse cu închisoarea de până la șase ani.
Până acum, ANAF trimitea invitații contribuabililor de la care avea nevoie de clarificări. Acum, Fiscul va putea trimite și somații, în cazul în care contribuabilii nu au dat curs invitației și au refuzat să prezinte documente legale necesare verificărilor financiare sau fiscale.

Somația „se întocmește în cazurile când contribuabilul/plătitorul nu a dat curs, explicit sau implicit, în tot sau în parte, invitației inspectorilor antifraudă pentru efectuarea/continuarea controlului și astfel refuză nejustificat să prezinte documentele legale și bunurile din patrimoniu necesare pentru stabilirea situației de fapt fiscale, în scopul împiedicării verificărilor financiare sau fiscale”, conform Ordinului.
Contribuabilii care nu se prezintă la sediul ANAF în termen de 15 zile de la somație riscă pedeapsa cu închisoarea de la un an la 6 ani pentru „refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale”, conform ordinului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...

4,26% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care 4.844 femei), rata șomajului fiind de 4,26%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,30%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.. Din totalul de 9.770 persoane […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...