Amenzi și material lemnos confiscat

Amenzi și material lemnos confiscat

În perioada 12- 15 februarie a.c., echipe formate din polițiști argeșeni și specialiști silvici au acționat pentru combaterea delictelor silvice pe raza județului Argeș.

A fost confiscată cantitatea de peste 250 de metri cubi de material lemnos, iar în urma abaterilor de natură contravențională au fost aplicate 28 de sancțiuni, în valoare de aproape 50.000 de lei.

Echipe alcătuite din poliţiştii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș, alături de polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră, au acţionat pe raza județului nostru, pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș, dar și ai Direcției Silvice Argeș, și cu personal silvic cu atribuții de control/de pază pe linie silvică din cadrul ocoalelor silvice din județ.

Polițiștii și specialiștii silvici au efectuat verificări privind tăierea, transportul, depozitarea și comercializarea de material lemnos. În urma activităților, au fost constatate abateri privind încălcarea normelor specifice de către transportatori de material lemnos, de către 28 de persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 62 de ani. Dintre persoanele sancționate:
– 5 au fost persoane fizice neautorizate ca transportator profesionist de material lemnos, ca urmare a depășirii limitei de 20 de m.c. pe an calendaristic;
– 6 transportatori înregistrați ca utilizatori ai aplicației SUMAL 2.0 ce efectuau transport de material lemnos cu ansambluri rutiere (3 nereguli referitoare la utilizarea sau datele introduse în aplicație și 3 nereguli privind depășirea cantității justificate cu documente de provenință);
– 17 persoane fizice care transportau material lemnos cu autoutilitare sau atelaje, ce depășeau cantitatea justificată cu documente de proveninență sau fără a justifica materialul lemnos transportat.

În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 48.500 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, și a fost confiscată cantitatea totală de 252,61 de metri cubi material lemnos. Sancțiunile au fost aplicate astfel:
– 5 sancțiuni aplicate unor persoane fizice neautorizate ca transportator profesionist de material lemnos, ca urmare a depășirii limitei de 20 de m.c. pe an calendaristic;
– 3 sancțiuni aplicate unor transportatori profesioniști ca urmare a modului de utilizare a aplicației SUMAL 2.0 (încărcarea unor fotografii ce nu unor ce nu ilustrează complet și clar încărcătura de material lemnos, încărcarea unor date eronate, respectiv lipsa conexiunii dispozitivului pe întreaga durată a efectuării transportului de material lemnos);
– 3 sancțiuni aplicate unor transportatori profesioniști ca urmare a stabilirii, prin măsurarea materialului lemnos transportat, a transportării de material lemnos în plus față de cantitatea justificată cu documente de proveniență;
– 17 sancțiuni aplicate ca urmare a depistării unor persoane care transportau de material lemnos fără documente specifice de însoțire a transportului sau documente care să ateste proveniența legală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ai nevoie rapid de bani? Amanet Kora vine direct la tine la orice oră

Atunci când ai nevoie urgentă de bani, timpul contează. Amanet Kora îți oferă o soluție rapidă și comodă, fără să mai fie nevoie să te deplasezi. Echipa vine direct la domiciliul tău sau la sediul firmei, indiferent de locație, pentru evaluarea bunurilor. Serviciul este disponibil non-stop, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. […]

Citește mai mult...

Înscrieri la Centrul Cultural Mioveni pentru „Diploma de Aur” și premiul de 1.000 de lei acordat cuplurilor cu cel puțin 50 de ani de căsătorie

Familiile din orașul Mioveni care au împlinit cel puțin 50 de ani de căsătorie neîntreruptă pot beneficia de distincția „Diploma de Aur” și de un premiu financiar în valoare de 1.000 de lei net. Regulamentul privind acordarea distincției și a premiului a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Mioveni nr. 101 din 21 mai 2026. […]

Citește mai mult...

Ministerul Educației caută 26 de experți externi

Ministerul Educației și Cercetării organizează un concurs de selecție pentru ocuparea a 26 de posturi de experți externi, în afara organigramei, în cadrul proiectului „Practici transformaționale în consilierea și orientarea carierei – ConsEDU”. Proiectul urmărește îmbunătățirea serviciilor de consiliere și orientare în carieră pentru elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal. În cadrul acestuia vor […]

Citește mai mult...