Amenzi și confiscarea bunurilor în cazul celor ce prestează activități neînregistrate sau nu dețin documente de proveniență

Trei primării din Argeş au primit bani de la Ministerul Dezvoltări

Amenzi și confiscarea bunurilor în cazul celor ce prestează activități neînregistrate sau nu dețin documente de proveniență

Pentru a acoperi lipsa unor prevederi care au ieșit din legislație acum trei ani, Ministerul Finanțelor propune mai multe sancțiuni în scopul combaterii activităților economice ilicite și consolidării disciplina economico-financiară.

Astfel, printr-un proiect pus în dezbatere, sunt prevăzute amenzi și confiscarea bunurilor pentru persoanele fizice și juridice care desfășoară activități economice fără înregistrare fiscală sau fără documente de proveniență pentru bunurile deținute sau transportate.

„Este interzisă efectuarea de activități economice de către persoanele care nu sunt înregistrate fiscal în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, prevede proiectul, aducând o amendă de la 2.000 lei la 15.000 lei, dacă fapta este săvârșită de persoane fizice, respectiv cu amendă de la 5.000 lei la 35.000 lei, dacă este săvârșită de persoane juridice.

Ce înseamnă activitate economică ilicită? Activitatea economică desfășurată de către persoanele care nu sunt înregistrate fiscal în conformitate cu prevederile legale în vigoare, precum și activitatea economică desfășurată cu bunuri care nu sunt însoțite de documente de proveniență.

„Este interzisă efectuarea de activități economice cu bunuri care nu sunt însoțite de documente de proveniență, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării”, mai prevede propunerea.

Astfel, organele de control vor trebui să vadă facturi, avize de însoțire a mărfii, documente vamale sau orice alte hârtii sau documente electronice care stau la baza înregistrării în contabilitate a bunurilor. În lipsa lor, se vor da amenzi de la 2.000 lei la 15.000 lei în cazul persoanelor fizice și de la 5.000 la 30.000 de lei în cazul persoanelor juridice.

Pe lângă amenda de mai sus, viitoarea lege prevede confiscarea tuturor bunurilor destinate, folosite sau rezultate din activitatea economică neînregistrată. În cazul lipsei documentelor doveditoare, bunurile se indisponibilizează în vederea confiscării.

De asemenea, amenzile cresc semnificativ în cazul celor care, deși sancționați o dată în ultimele 12 luni, se întorc la prestarea de activități ilicite.

„Sunt asimilate bunurilor a căror proveniență nu este dovedită, numerarul și substitutele de numerar pentru care nu sunt prezentate documente legale de proveniență”, mai prevede proiectul.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenționale se va face de către organele competente din cadrul ANAF și Autorității Vamale Române, precum și de către reprezentanţii împuterniciţi ai ANPC.

Toate aceste prevederi se vor aplica în 15 zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...