Alocațiile de stat pentru copii cresc de la 1 ianuarie 2025

Alocațiile de stat pentru copii cresc de la 1 ianuarie 2025

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a anunțat o majorare de 10,4% a alocațiilor de stat pentru copii, începând cu 1 ianuarie 2025. Astfel, alocațiile vor crește cu 75, respectiv 31 de lei. Această creștere vine după o majorare de 13.8% aplicată în ianuarie 2024.

ANPIS a anunțat că alocațiile de stat pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2025 cu 10.4%.

Astfel, alocațiile vor fi majorate astfel:

pentru copiii sub doi ani sau cei cu dizabilități, alocația va crește de la 719 lei la 794 lei;
pentru copiii peste doi ani, alocația va fi majorată de la 292 lei la 323 lei.
În prezent, alocațiile de stat pentru copii sunt în valoare de:

719 lei/lună pentru copiii până la doi ani (trei ani în cazul copilului cu handicap);
292 lei/lună pentru copiii cu vârsta între doi și 18 ani, precum și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursuri liceale sau profesionale;
719 lei/lună pentru copiii cu handicap cu vârsta între trei și 18 ani.
Reamintim că alocațiile au crescut și în ianuarie 2024 cu 13.8%.

Conform Legii 61/1993, alocația de stat pentru copii se acordă tuturor copiilor, fără discriminare, inclusiv celor ai cetățenilor străini și persoanelor fără cetățenie care sunt rezidenți în România, cu condiția ca aceștia să locuiască împreună cu părinții.

Dreptul la alocaţie se stabileşte cu luna următoare celei în care s-a născut copilul și se oferă până la împlinirea vârstei de 18 ani. Pentru tinerii care urmează cursuri liceale sau profesionale, alocația se acordă până la finalizarea studiilor, precum şi tinerilor cu handicap care urmează o formă de învăţământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Atenție! Tinerii care repetă anul şcolar nu beneficiază de alocaţie de stat, cu excepţia celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical.

De asemenea, conform Legii nr. 272/2004, pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului la o familie, persoană, asistent maternal, într-un serviciu de tip rezidenţial al unui organism privat acreditat sau s-a instituit tutela, în condiţiile legii, se acordă o alocaţie lunară de plasament, al cărui cuantum este reprezentat de multiplicarea indicatorului social de referinţă cu 1,808. Din martie 2024, valoarea acestei alocații este de 1.194 lei de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ion Mînzînă: „Îl felicit pe primarul Cristian Gentea pentru ambiția de a construi la Pitești un stadion modern”

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a participat astăzi la un moment simbolic pentru fotbalul argeșean: încastrarea Capsulei Timpului în fundația noului stadion „Nicolae Dobrin” din Pitești. În interiorul capsulei au fost așezate câteva gânduri ale lui Nicolae Dobrin despre FC Argeș, oferite de Gică Dobrin. Mesajele, necunoscute până acum, vor rămâne acolo timp de […]

Citește mai mult...

Alocația copiilor, legată de prezența la școală

O propunere legislativă aflată în Parlament prevede ca, din septembrie 2027, alocația de stat pentru copiii între 3 și 18 ani să fie stabilită la 100 de lei, iar elevii care îndeplinesc condițiile de frecvență să poată primi suplimentar o bursă de prezență de cel puțin 250 de lei pe lună, potrivit textului proiectului înregistrat […]

Citește mai mult...

Microscop 3D de ultimă generație pentru Neurochirurgia de la Pitești

Microscop 3D de ultimă generație pentru Neurochirurgia de la Pitești Un microscop de ultimă generație este testat, în această perioadă, în sala de operație a Secției de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești. Echipamentul, aflat în custodie temporară pentru aproximativ o lună, este deja utilizat în intervenții neurochirurgicale, oferindu-le medicilor posibilitatea de a […]

Citește mai mult...