Ajutor de stat de 10.000 lei la hectar propus pentru producătorii de căpșune

Producătorii de căpşune ar urma să beneficieze de sprijin financiar în valoare de 10.000 lei/ha, dar care să nu depăşească suma totală de 100.000 lei, potrivit unui proiect legislativ care propune instituirea unei scheme  ajutor de stat în acest scop.

Beneficiarii schemei vor fi persoanele fiziee autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale care sunt înregistrate şi autorizate potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, persoanele juridice, cooperativele agricole înfiinţate, organizate şi care funcţionează potrivit Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004, respectiv grupurile sau organizaţiile de producători.

Producătorii sunt eligibili în măsura în care cultivă căpşune pe o suprafaţă de cel puţin 0,3 ha inclusiv şi/sau pe o suprafaţă destinată cultivării în spaţii protejate de cel puţin 500 mp inclusiv, obţin o producţie de cel puţin 5.000 kg/ha de pe aceste suprafeţe şi comercializează cel puţin 3.000 kg/ha din producţie până la data de 1 noiembrie a anului în curs.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Bradu: A doua campanie de dezinsecție, programată în 22–23 august

Bradu: A doua campanie de dezinsecție, programată în 22–23 august Administrația locală din Bradu pregătește cea de-a doua operațiune de dezinsecție din acest an, destinată combaterii dăunătorilor și insectelor de disconfort. Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, anunță că tratamentele aviochimice sunt programate pentru 22 și 23 august 2026, în funcție de evoluția vremii. Intervenția va […]

Citește mai mult...

Au început înscrierile la cursurile Clubului Copiilor Mioveni

Au început înscrierile la cursurile Clubului Copiilor Mioveni Au început înscrierile pentru anul școlar 2026–2027 la activitățile gratuite organizate de Clubul Copiilor Mioveni. Cei interesați pot alege dintre următoarele cursuri: cultură și civilizație engleză, muzică vocal-instrumentală, tenis de masă, informatică, ecoturism, orchestră, șah și karting. Pentru înscriere sunt necesare cererea-tip și o copie după certificatul […]

Citește mai mult...

ANUNȚ DE FINALIZARE A PROIECTULUI „Renovare energetică Creșa nr. 9 – Popa Șapcă, Pitești”

ANUNȚ DE FINALIZARE A PROIECTULUI „Renovare energetică Creșa nr. 9 – Popa Șapcă, Pitești” Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Pitești, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Renovare energetică Creșa nr. 9 – Popa Șapcă, Pitești”, în urma semnării contractului de finanțare nr. 10808/26.01.2023, depus în cadrul apelului Planului Național de Redresare […]

Citește mai mult...