Adrian Bughiu s-a întâlnit cu asociațiile de tineret din județ

Adrian Bughiu s-a întâlnit cu asociațiile de tineret din județ

Vicepreședintele C.J. Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, s-a întâlnit cu asociațiile de tineret din județ.

Pentru cofinanțarea proiectelor de tineret Consiliul Județean Argeș a propus suma de 300.000 de lei.

21 de asociații și fundații de tineret au răspuns astăzi invitației Consiliului Județean Argeș de a participa la întâlnirea ce a avut ca temă regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general și Legii Tinerilor nr. 350/2006 și au fost prezentate noile modificări ale actelor normative care vizează tineretul. De asemenea, le-au fost solicitate și propuneri privind obiectivele generale care să fie introduse în “Ghidul solicitantului privind regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al județului Argeș, pentru activităţi nonprofit de interes general – proiecte de tineret”.

“Mulțumesc tuturor celor prezenți. Scopul întâlnirii de astăzi este acela de a vă prezenta ultimele noutăți în ceea ce privește programul de finanțare, proiectele Consiliului Județean Argeș din anul 2023, dar și colaborările pe care vrem să le avem cu fiecare dintre dvs. În plus, vrem să reluăm subiectul legat de constituirea Comitetului Consultativ pe Probleme de Tineret la nivelul județului Argeș, al cărui scop principal ar trebui să fie gândirea unei strategii pe cinci ani la nivelul județului. Pentru cofinanțarea proiectelor de tineret, anul acesta Consiliul Județean Argeș a propus suma de 300.000 de lei. Finanțarea maximă din partea Consiliului Județean Argeș nu poate depăși 50.000 lei” – vicepreședinte Consiliul Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu.

“Pentru anul 2023, în cadrul proiectelor de tineret, domeniile de activități sunt educația non-formală, cultural-artistic, social – civic, antreprenoriat, voluntariat, turism, mediul înconjurător, digitalizare, promovarea unui stil de viață sănătos. Domeniile de activitate mai sus menționate se pot implementa prin următoarele tipuri de activități: ateliere de lucru, focus grup, școli de vară, concursuri, mese rotunde, dezbateri, conferinţe, simpozioane, întâlniri de lucru, festivaluri, campanii de informare, promovare, conștientizare, ecologizare, schimburi de experiență la nivel național și internațional, caravane, expoziţii, târguri, spectacole, concerte, alte activități asemănătoare sau conexe. Cererea de finanțare a fost și ea actualizată, cuprizând descrierea proiectului, a solicitantului, a partenerilor, obiectivelor generale și specifice, alegerea domeniului de activități, tipurilor de activități, justificarea proiectului, calendarul de activități, bugetul proiectului. Vor fi eligibile acele proiecte de tineret care: ating minim un obiectiv general, se încadrează în domeniile de activitate și tipurile de activități, se încadrează în perioada de derulare stabilită pentru concurs, precizată în anunțul de participare, minimum 70% dintre beneficiari sunt tineri, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 35 de ani. Solicitanţii sau partenerii asigură contribuţia minimă de 10% din costul total al proiectului propus spre finanţare” – Roxana Stoenescu, director Direcția Cultură, Turism și Tineret.

Ținând cont de faptul că anul acesta Comisia Europeană a declarat anul 2023 ca An European al competențelor, cu scopul de a da un nou impuls învăţării pe tot parcursul vieţii, precum și de politicile în domeniul tineretului, Strategia Europeană de Tineret 2019 – 2027, Rezoluția Tinerilor din România 2020 – 2027, obiectivele generale ale „Ghidul solicitantului pentru proiecte de tineret” trebuie să se încadreze și în această temă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...