Adrian Bughiu: Prima zi de școală ne amintește tuturor că educația este temelia pe care se construiește viitorul fiecărui copil și, prin el, viitorul întregii comunități

Cea mai bună moștenire pe care poate să i-o lase un părinte copilului său este educația. Iar prima zi de școală ne amintește tuturor că educația este temelia pe care se construiește viitorul fiecărui copil și, prin el, viitorul întregii comunități, afirmă Adrian Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș. Școala înseamnă, în primul rând, oameni – profesori care își asumă misiunea de a forma caractere, părinți care își susțin copiii și, mai ales, elevi care învață să viseze, să descopere și să își găsească propriul drum.

Cu acest gând, vicepreședinții Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu, au fost astăzi alături de elevi, profesori și părinți, la deschiderea unui nou an școlar, un moment al emoțiilor, al speranțelor și al noilor începuturi.

Pentru Consiliul Județean Argeș, susținerea educației reprezintă o prioritate. Nu întâmplător, vicepreședintele Marius Nicolaescu a fost astăzi prezent la Negrași, acolo unde două dintre unitățile de învățământ au beneficiat, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș, de investiții importante în infrastructură și dotări. De altfel, din bugetul anual al Consiliului Județean sunt direcționate către primăriile din județ, conform solicitărilor, sume considerabile pentru investiții în unitățile de învățământ.

Vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu a participat la festivitatea de deschidere organizată la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Filofteia” Ștefănești. Este una dintre cele cinci unități de învătământ special finanțate de Consiliul Județean Argeș. Aici, poate mai mult decât oriunde, educația înseamnă răbdare, încredere, perseverență și multă dăruire. Consiliul Județean Argeș susține activitatea în instituțiile de învățământ special, pentru că fiecare copil trebuie să aibă șansa de a învăța și de a se dezvolta.

”Noul An Școlar să fie cu inspirație, împliniri și oportunități nesfârșite de cunoaștere și dezvoltare! Mult succes tuturor!”, a transmis Adrian Bughiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...