Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea și-a deschis porțile pentru elevii aflați în “Săptămâna verde” și „Școala altfel”.

Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, prin toate sistemele de gospodărire a apelor (SGA Giurgiu, SGA Teleorman, SGA Argeș, SGA Ilfov București, SHI Văcărești, SHI Olt) și-a deschis porțile pentru elevii aflați în “Săptămâna verde” și „Școala altfel”.
“Doar în perioada 24-28 aprilie peste 900 de elevi de la ciclul primar până la cel liceal ne-au trecut pragul, dar de la demararea acestor programe am fost implicați în activități educative pentru aproape 3500 de copii. Specialiștii ABA Argeș-Vedea le-au fost profesori acestor elevi cărora le-au descifrat activitatea de gospodărire a resurselor de apă în bazinul hidrografic Argeș-Vedea.”- Bogdan David, director Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea.
Ce sunt bazinele hidrografice, construcțiile hidrotehnice (barajele, digurile, regularizările), stațiile hidrometrice, cum măsurăm cantitățile de apă, cum analizăm calitatea apei, ce sunt codurile hidrologice, cum intervenim în cazul inundațiilor dar și al secetelor, ce înseamnă poluarea apei și care sunt efectele ei, cum ne afectează schimbările climatice. Sunt doar câteva dintre subiectele pe care le-am abordat în prezentările și lecțiile noastre. “Am deschis porțile laboratoarelor de calitate a apei, dispeceratelor, barajelor pentru ca informațiile să fie însoțite și de demonstrații. Au fost activități noi și suplimentare pentru specialiștii ABAAV, care s-au străduit să le ofere oaspeților informații și amintiri de neuitat.
Și în luna mai, porțile noastre rămân deschise pentru alte sute de elevi care s-au arătat interesați să ne descopere activitatea, să cunoască lumea minunată a apei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, se organizează înscrieri pentru investigații medicale gratuite în cadrul proiectului „Screeningul cancerului pulmonar – Program Național de Depistare Precoce”. Înscrierile se fac la parterul blocului V2B, lângă Poliția Locală Mioveni. Programul […]

Citește mai mult...
calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...