Adient Trim Pitești sărbătorește Ziua Mediului printr-o nouă acțiune de voluntariat, în parteneriat cu Primăria Pitești

adient voluntari

Sâmbătă, 5 iunie, de Ziua Mediului, Adient Trim Pitești continuă programul de voluntariat și implicare socială printr-o acțiune de ecologizare, „O pădure curată!”, având ca partener Primăria Pitești, prin S.C. Salpitflor Green S.A.

Începând cu ora 09:30, angajații fabricii, care au ales să dăruiască din timpul și energia lor unei cauze ce ne interesează pe toți, vor începe acțiunea de curățare a pădurii Trivale de deșeurile aruncate de-a lungul drumului ce pleacă de la Cornul Vânătorului spre Grădina Zoologică.

Oricine este binevenit să se alăture demersului și să dea o mână de ajutor!

Hai să ajutăm natura să respire!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu, distrugere și loviri sau alte violențe , iar […]

Citește mai mult...

Minori reținuți pentru mai multe furturi

Minori reținuți pentru mai multe furturi Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar în urma cercetărilor efectuate au identificat și reținut doi minori, de […]

Citește mai mult...

Practica, locul unde începe viitorul. Proiect european pentru 260 de elevi ai Liceului Tehnologic Astra din Pitești

Practica, locul unde începe viitorul. Proiect european pentru 260 de elevi ai Liceului Tehnologic Astra din Pitești Liceul Tehnologic Astra din Pitești derulează un important proiect destinat dezvoltării competențelor profesionale ale elevilor și pregătirii acestora pentru integrarea pe piața muncii. Este vorba despre proiectul „Competențe profesionale prin stagii de pregătire practică – COMP PROF ASTRA”, […]

Citește mai mult...