Actorii Teatrului Al.Davila vor juca pentru copiii cu autism, într-un spectacol caritabil inedit. Biletele s-au pus deja în vânzare

„SLUGĂ LA DOI STĂPÂNI” este numele piesei de teatru care va fi pusă în scenă de actorii Teatrului Alexandru Davila din Pitești în data de 25 ianuarie, de la ora 19.00, în sala mare a instituției de cultură.

La spectacol sunt invitați să ia parte toți cei care doresc să se alăture unui scop nobil, acela de a sprijini înființarea primului Complex de servicii sociale din județul Argeș necesar persoanelor cu autism și tulburări conexe.

Costul biletelor, între 30 și 100 RON.

Biletele au fost puse în vânzare începând cu data de 3 ianuarie 2025 și costă între 30 și 100 de lei, în funcție de loc.

pentru rândurile: A, B, C, D, E, F, G, prețul unui bilet este de 100 lei/loc
pentru rândurile: H, I, J, K, L, M, N, O, prețul este de 50 lei/loc
pentru lojele A, B,C, D, E, F, G,H , costul biletului este de 30 lei/loc.
🫂Biletele se pot rezerva la numerele de telefon 0771548027, respectiv la 0742920158 și se pot achita numerar la ridicarea de la punctul de lucru al Asociației Părinților Copiilor cu Autism Argeș de pe Bulevardul I.C. Brătianu, Nr. 36 Pitești.

🫂De asemenea, se pot achita online pe
REVOLUT asociat numărului de telefon +40742020158 sau scanând codul QR din imagine.
🫂 Există și posibilitatea achitării biletului în contul IBAN: RO89 REVO 0000 1768 4995 3212, trecând la detalii numele complet al persoanei care se achită acesta.

Piesa ne invită să reflectăm asupra complexității relațiilor umane

Piesa de teatru va dura 1h 45min, fără pauză. La aceasta este permis accesul tuturor celor cu vârsta de peste 12 ani. „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, reprezintă o lucrare emblematică a teatrului italian din secolul al XVIII-lea, datând din 1746. Această piesă se remarcă prin umorul său vivace și printr-o structură narativă ingenioasă, abordând probleme esențiale legate de identitate, putere, dorințe și condiția umană.

Narațiunea se concentrează asupra lui Truffaldino, un servitor care se confruntă cu o continuă confuzie (qui-pro-quo), jonglând între cele două slujbe și stăpâni, ceea ce generează neînțelegeri comice și situații absurde. Dualitatea rolurilor sale contribuie la un dinamism constant, captând atenția publicului prin intrigi elaborate și întorsături surprinzătoare.

Goldoni reușește să îmbine elementele specifice commediei dell’arte cu o profundă explorare psihologică, creând personaje memorabile. De-a lungul timpului, piesa a fost reinterpretată în diverse forme artistice, menținându-și relevanța și popularitatea, iar umorul său continuă să rezoneze cu spectatorii contemporani.

„Slugă la doi stăpâni” nu este doar o capodoperă a comediei, ci și o invitație la reflecție asupra complexității relațiilor umane și a nuanțelor vieții cotidiene”.

„Vă suntem cu adevărat recunoscători”

„Colaborarea cu instituțiile publice în vederea realizării proiectului nostru de suflet „Împreună realizăm visul”, este în sine un vis împlinit, și dorim să transmitem și pe acestă cale sincere mulțumiri conducerii Consiliului Județean Argeș, respectiv conducerii Teatrului „Alexandru Davila”, pentru întregul suport în susținerea acestui deziderat. Adresăm rugămintea să ni se alăture toți cei care doresc să facă un bine copiilor cu nevoi speciale din jurul nostru. Suntem abia la începutul campaniei de strângere de fonduri pentru achiziționarea unui teren de 2000 mp necesar construirii Complexului de Servicii Sociale „Sfântul Mihail” și avem nevoie de tot sprijinul și încrederea dumneavoastră. Costurile acestui teren sunt foarte ridicate, de aceea oricărei persoane care poate veni în întâmpinarea nevoilor Asociației cu informații sau cu orice gest prin care să contribuie la realizarea proiectului, atât beneficiarii noștri, cât și noi, în calitate de părinți și aparținători ai acestora, vă suntem cu adevărat recunoscători„, a declarat Andreea Badea, președinta Asociației Părinților Copiilor cu Autism Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Club 32 are astăzi o nouă misiune: echilibrul emoțional al adulților și al copiilor

Timp de 28 de ani, Club 32 a fost un reper pentru mulți piteșteni. Astăzi, în aceeași locație din centrul orașului, funcționează cabinetul de psihologie al Ecaterinei Corbu și Centrul FOCUS, dedicat dezvoltării emoționale și antrenamentului cognitiv pentru copii și adolescenți. „Am simțit că acest loc poate continua să fie dedicat oamenilor, doar că astăzi […]

Citește mai mult...

Cătălin Mîndroc: „Ilie Bolojan este responsabil pentru inflație, scăderea consumului și presiunea fiscală asupra românilor”

Cătălin Mîndroc: „Ilie Bolojan este responsabil pentru inflație, scăderea consumului și presiunea fiscală asupra românilor” Deputatul PSD de Argeș, Cătălin Mîndroc, îl acuză pe fostul premier Ilie Bolojan că poartă întreaga responsabilitate pentru deteriorarea principalilor indicatori economici și pentru măsurile care, în opinia sa, au afectat populația și mediul de afaceri. Parlamentarul social-democrat susține că […]

Citește mai mult...

Remus Mihalcea: „INS și Eurostat arată adevărata valoare a “reformelor” lui Ilie Bolojan”

Remus Mihalcea: „INS și Eurostat arată adevărata valoare a “reformelor” lui Ilie Bolojan” Deputatul Remus Mihalcea, prim-vicepreședinte al PSD Argeș, lansează un atac dur la adresa fostului premier Ilie Bolojan, susținând că datele oficiale publicate de Institutul Național de Statistică (INS) și Eurostat contrazic discursul privind succesul reformelor promovate de fostul șef al Guvernului. Parlamentarul […]

Citește mai mult...