Acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță școlară în municipiul Câmpulung

Acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță școlară în municipiul Câmpulung

În ziua de 04 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Criminalistic, Compartimentului Analiza și Prevenire a Criminalității, precum și cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, au acționat în sistem integrat, în baza Planului de Acțiune privind creșterea gradului de siguranță școlară în municipiul Câmpulung.

Activitățile au fost desfășurate în incinta și zona adiacentă Colegiului Național „Dinicu Golescu” din municipiul Câmpulung, unde au avut loc opt activități informativ-preventive, în cadrul Proiectului „Scoate violența școlară din anonimat”, având ca beneficiari aproximativ 192 de elevi și 8 cadre didactice.

De asemenea, polițiștii au acționat în incinta și zona adiacentă a Liceului Teoretic „Dan Barbilian” din municipiul Câmpulung, unde au fost derulate, în cadrul aceluiași proiect, opt activități informativ-preventive, adresate unui număr de aproximativ 208 elevi și 8 cadre didactice.

În ceea ce privește respectarea cerințelor de securitate în unitățile de învățământ, au fost constatate nereguli fiind dispuse măsuri de remediere și au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, respectiv două avertismente și o amendă în valoare de 2.000 de lei.

Pentru menținerea ordinii publice, polițiștii, împreună cu echipe canine și jandarmi, au acționat în zona adiacentă unităților de învățământ și în localurile publice din apropiere. Au fost legitimate 34 de persoane, dintre care 30 de elevi, urmând a fi înaintate adrese către conducerile unităților de învățământ pentru informarea acestora și, după caz, a reprezentanților legali ai elevilor identificați în aceste locații.

În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au verificat cinci societăți comerciale care își desfășoară activitatea în apropierea unităților de învățământ, ocazie cu care au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei, și au fost confiscate sume de bani în cuantum de 303 lei, pentru nerespectarea prevederilor referitoare la utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale.

Polițiștii rutieri au verificat șapte autoturisme și au aplicat patru sancțiuni contravenționale pentru abateri de la prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în zona unităților de învățământ.

Scopul acestor activități l-a reprezentat creșterea gradului de siguranță în mediul școlar, prevenirea violenței, a absenteismului și a altor comportamente de risc în rândul elevilor, precum și promovarea unui climat educațional bazat pe respect și responsabilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sinecuri pe Apa Sâmbetei: Elena Iagăr și Alin Călinescu, șomerii de lux ai Alinei Gorghiu

Reorganizările instituțiilor publice încep să lovească și în zona sinecuriștilor care au ocupat, în ultimii ani, funcții de conducere în instituții de cultură cu sprijinul Alinei Gorghiu, (încă) președintă a PNL Argeș. Dar vin vremuri grele pentru Alin Călinescu și Elena Iagăr, ambii cu trasee profesionale și politice strâns legate de Alina Gorghiu după ce […]

Citește mai mult...

316.000 de lei sau lipsă de prejudiciu? În dosarul caselor DGASPC Argeș, totul poate porni de la o cotă de TVA

316.000 de lei sau lipsă de prejudiciu? În dosarul caselor DGASPC Argeș, totul poate porni de la o cotă de TVA În dosarul privind achiziția de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș a cinci imobile destinate persoanelor adulte cu dizabilități, stabilirea prejudiciului depinde, potrivit argumentelor formulate în cauză, inclusiv de cota […]

Citește mai mult...

Se oprește apa potabilă în orașul Costești în data de 19 august 2026

Se oprește apa potabilă în orașul Costești în data de 19 august 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în orașul Costești, în ziua de miercuri 19 august 2026, între orele 830 – 1800, fiind afectaţi utilizatorii situați pe străzile Victoriei și Telești – parțial. Oprirea este necesară în vederea cuplării […]

Citește mai mult...