Acțiuni nocturne în Pitești: Apă Canal 2000 SA caută scurgeri și defecte în rețeaua de apă

Acțiuni nocturne în Pitești: Apă Canal 2000 SA caută scurgeri și defecte în rețeaua de apă
Societatea Apă Canal 2000 SA Pitești este preocupată permanent de prestarea unor servicii de calitate către clienți și, în acest sens, pentru asigurarea debitului de apă minim și a unei presiuni constante până la ultimul nivel al condominiului se impune reducerea avariilor ascunse, care se produc frecvent pe sistemul de alimentare cu apă.

Prin personalul de specilitate se efectuează verificări, atât în timpul zilei cât și noaptea, în căminele de vane, în căminele de canalizare și pe rețelele de apă ce subtraversează bulevardele importante din municipiul Pitești.

Astfel, de la data de 01.03.2025 reprezentanții societății din cadrul Departamentului Comercial – Serviciul Control au identificat peste 50 de avarii majore, care curgeau în subteran, iar în cadrul ultimei acțiuni de verificare din noaptea de 3 spre 4 aprilie s-au identificat în zona de nord și în zona centrală a municipiului Pitești un număr de 9 avarii ascunse care au fost programate pentru remediere în dimineața zilei următoare.

“Ne propunem continuarea acțiunilor de verificare în municipiul Pitești, în toate zonele greu accesibile, pentru identificarea avariilor și de asemenea reducerea timpului de remediere a acestora, care împreună cu toate celelalte măsuri de natură tehnică, comercială și investițională să conducă la reducerea pierderii de apă și la creșterea gradului de satisfacție a clienților.”, transmite SC Apă Canal 2000 SA Pitești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...

Consilierul USR Ștefan Roland-Oliver, criticat de cetățeni pentru modul în care a condus ședința Consiliului Local Mioveni

Modul în care consilierul local USR Ștefan Roland-Oliver a condus ședința ordinară a Consiliului Local Mioveni de joi, 15 octombrie 2026, a stârnit un val de comentarii critice în mediul online. Mai multe persoane care au urmărit transmisia în direct și-au exprimat nemulțumirea față de prestația președintelui de ședință, reproșându-i maniera de coordonare a dezbaterilor […]

Citește mai mult...