Accident mortal la Oarja

În cursul acestei nopți, polițiștii piteșteni au fost sesizați cu privire la un accident rutier, produs pe raza comunei Oarja, în care a fost implicat un motociclist.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 50 de ani, domiciliat în Pitești, care se deplasa pe motocicletă, pe DJ 503 de pe raza localității amintite, _în împrejurări ce fac obiectul cercetărilor, posibil pe fondul neadaptării vitezei în curbă_, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a ieșit în afara carosabilului, intrând în coliziune cu un gard.

Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă ulteruor a survenit decesul bărbatului.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de _ucidere din culpă_, în care _cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc._

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Primar Cristian Gentea: „Am recepționat ultimul lot de lucrări din proiectul de extindere a sistemului de management integrat al traficului din Pitești!”

Municipiul Pitești a recepționat lucrările aferente proiectului „Extindere sistem de management integrat al traficului, sistem de monitorizare video, inclusiv pentru transportul public de călători din municipiul Pitești”, investiție care contribuie la creșterea siguranței rutiere, optimizarea fluxurilor de trafic și dezvoltarea infrastructurii pentru mobilitatea electrică. Contractul de proiectare și lucrări, încheiat cu ALTIMATE S.A., a avut […]

Citește mai mult...

Apă Canal 2000 SA: Monitorizarea operațională a calității apei distribuite populației în municipiul Pitești și comunele limitrofe

APĂ CANAL 200 SA, precizări în situația apei potabile distribuită în Pitești și comunele alimentate din Lacul de acumulare Budeasa. „Ținând cont de modificările calității apei brute destinate potabilizării din acumularea Budeasa, prin creșterea conținutului de mangan peste limitele admise și scăderea concentrației oxigenului liber dizolvat și având în vedere ședința din 12.08.2026 desfășurată în […]

Citește mai mult...

Pe Dragoș Predescu l-au lovit “fenomenele naturale”

Subprefectul Dragoș Predescu are și el ocazia să “își justifice” salariu pe o săptămână. O problemă a apei din Pitești și zonele limitrofe îl face și pe Dragoș Predescu să pară ca are activitate. După ce societatea de apă a sesizat Administrația Bazinală de Apă Arges-vedea ca apa care intră în stație are o cantitate […]

Citește mai mult...