Uneori, ne aflăm în preajma uui om și nu reușim să îi simțim nici durerea, nici bucuria. Uneori suntem prea ocupați cu lucru fără însemnătate și pierdem oamenii de lângă noi, realizând prea târziu câ fiecare absență ne mai așează pe umeri o piatră a unei vieți sfârșită poate prea devreme. Uneori lăsăm esența existenței să fie desființată de un pragmatism care ne face seci, triști și obosiți.
De lângă noi a plecat un om. Un om care a iubit, a ajutat, a râs, a plâns, a avut pasiuni cărora le-a dăruit întreaga viața. Nu, nu e nicio exagerare, omul a cărui lumină s-a stins a fost devorat de pasiunea lui până la final. Ne-a lăsat mai singuri, mai triști și cu mai multe întrebări fără răspuns. A murit un Om, Omul de lângă noi, omul care în ultimele clipe ale existenței sale ne-a chemat în ajutorul lui. Nu am mai apucat să i-l oferim. Cerul a decis să-l ia în împărăția lui. A murit Omul Adrian Ștefan, cel pentru care echipa de handbal de la Mioveni a reprezentat a doua lui viață. A trăit intens, a muncit alături de echipa lui de suflet, s-a bucurat alături de ea, a suferit alături de ea și nu s-a ferit să se jertfească pentru pasiunea lui, căci Adrian Ștefan a suferit un prim infarct după un meci de handbal.
A murit Adrian Ștefan și nici nu am apucat să îi spunem că l-am iubit și că ne va fi dor de el. Nu am apucat să ne luăm rămas bun pentru că speram ca omul nostru să revină printre noi și să fie din nou ceea ce a fost și mai mult decât atât. Din înaltul Cerului, poate că Adrian Ștefan ne aude și ne zâmbește, iertându-ne pentru fiecare moment în care am ales să facem altceva, nefiindu-i mereu aproape . Adrian Ștefan a murit, dar el ştia că a trăi înseamnă să șimți și să gândești, să suferi și să te bucuri.
