A încetat din viață Constantin Pănescu, unul dintre cei mai apreciați oameni de afaceri ai județului

Mediul de afaceri din Argeș a primit miercuri o veste tristă. Constantin Pănescu, fondatorul Grupului Alcadibo și omul care a condus timp de peste 20 de ani compania METABET CF, a încetat din viață.

Anunțul a fost făcut de reprezentanții companiei, care au transmis un mesaj de condoleanțe și recunoștință pentru cel care a pus bazele uneia dintre cele mai importante afaceri cu capital românesc din județ.

„Cu regret, anunțăm că domnul Constantin Pănescu, cel care a condus destinele companiei noastre de peste 20 de ani, a trecut în neființă”, au transmis reprezentanții METABET CF.

Constantin Pănescu a fost unul dintre antreprenorii care au contribuit decisiv la dezvoltarea economiei argeșene, transformând METABET CF într-un nume de referință în industria construcțiilor metalice și dezvoltând, în timp, Grupul Alcadibo.

Ceremonia de înmormântare va avea loc joi, 6 august, la biserica din satul Furduiești, comuna Rătești, localitatea sa natală.

Dispariția sa reprezintă o pierdere importantă pentru mediul economic din Argeș, unde era apreciat atât pentru activitatea antreprenorială, cât și pentru investițiile realizate de-a lungul anilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Alin Călinescu și-a pierdut mandatul de manager după numai trei luni. Hotărârea CJ Ilfov a fost contestată în instanță

La puțin peste trei luni de la câștigarea concursului pentru conducerea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, mandatul de manager al lui Alin Călinescu a încetat în urma reorganizării instituției. Alin Călinescu a semnat contractul de management pe 27 aprilie 2026, după ce a câștigat concursul organizat pentru ocuparea funcției, obținând nota […]

Citește mai mult...

Din 25 august se schimbă regulile pentru construcții în România

România are un nou Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Legea nr. 169/2026 a fost promulgată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial pe 10 august. Noul Cod va intra în vigoare pe 25 august 2026 și va reuni într-un singur act normativ principalele reglementări referitoare la amenajarea teritoriului, urbanism, autorizarea lucrărilor și […]

Citește mai mult...

Weekend de Sfânta Maria în Argeș. Locuri care merită vizitate

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, celebrată sâmbătă, 15 august, poate fi un bun prilej pentru o excursie prin județul Argeș. Curtea de Argeș rămâne una dintre principalele destinații, prin Mănăstirea Curtea de Argeș, Necropola Regală și Biserica Domnească. Iubitorii turismului religios pot parcurge și „Triunghiul rupestru al Argeșului”, format din Mănăstirea Corbii de Piatră, Mănăstirea Cetățuia […]

Citește mai mult...