A început Festivalul Internațional de Teatru „LIVIU CIULEI”

Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, instituție de cultură finanțată de Consiliul Județean Argeș, a deschis oficial ediția a patra a Festivalului Internațional de Teatru „Liviu Ciulei”.

Evenimentul are, în acest an, tema „Iubire captivă” și aduce în fața iubitorilor de teatru, precum și a criticilor de specialitate, spectacole, expoziții și întâlniri cu personalități marcante ale artei teatrale.

În deschiderea Festivalului, publicul a admirat expoziția „(De)ochiul Adevărului”, semnată de scenografa Sorana Țopa. Într-o formă accesibilă, care pune accent pe creativitate și mesaj, Sorana Țopa expune lucrări care reprezintă ochiul, în multiple ipostaze, încurajând privitorii să caute exprimarea autentică de sine. „(De)ochiul Adevărului” nu este doar despre a observa, este despre ceea ce alegem să vedem și ceea ce rămâne nevăzut.

Premiera „Playlist” de Ema Stere, în regia lui Attila Vizauer, a fost primul spectacol, din cele zece cuprinse în Festival, care a primit aplauzele publicului. Comedia este, de fapt, o confesiune colectivă, plină de tandrețe, nostalgie și adevăr.

Duminică, 2 noiembrie, scriitorul și jurnalistul Gheorghe Smeoreanu a deschis seria „Maratonului lansărilor de carte”. Evenimentul a avut loc într-un cadru amical, dedicat iubitorilor de lectură. Autorul a prezentat volumul „Daniel și Daniil. Poveste despre Sfinții Daniil și Misăil de la Mănăstirea Turnu”, apărut la Editura Hoffman în 2025, subliniind faptul că este vorba despre un roman polițist care a avut ca punct de plecare povestea de viață a celor doi sfinți de la mănăstirea din județul Vâlcea.

Dan Tudor, managerul Teatrului „Alexandru Davila”, a moderat întâlnirea și a mărturisit „ce a simțit un regizor-actor care a citit cartea. Este o mică istorie a ortodoxiei și a poveștii de viață a celor doi sfinți părinți, inițial viețuitori ai Mănăstirii Cozia”. Managerul Teatrului Davila a stârnit curiozitatea celor prezenți dezvăluind că „în paralel cu povestea apar alte două personaje”, dar i-a invitat la lectură menționând că este o carte la care nu se poate renunța până nu se termină de citit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...