A fost sfințită Troița viitoarei Școli Domnești de Meserii din Bradu

Un moment deosebit a avut loc astăzi în comuna Bradu, unde a fost sfințită Troița închinată Sfântului Voievod Neagoe Basarab și Sfintei Cuvioase Platonida de la Argeș.
Troița a fost amplasată pe terenul pe care va fi construită Școala Domnească de Meserii „Sfântul Voievod Neagoe Basarab”, marcând în mod simbolic începutul unui proiect dedicat educației și formării profesionale a tinerilor.
La ceremonie a participat și primarul comunei Bradu, Dan Stroe, care a subliniat însemnătatea acestui moment.
„Troița a fost amplasată pe terenul pe care urmează să fie construită Școala Domnească de Meserii «Sfântul Voievod Neagoe Basarab», devenind un simbol al credinței, al speranței și al începutului acestui proiect. Îmi doresc ca acest loc să fie binecuvântat și să reprezinte, peste ani, un reper al educației, al valorilor și al formării tinerilor. Doamne ajută!”, a transmis primarul Dan Stroe.
Sfințirea Troiței marchează începutul unui proiect important pentru Bradu, unul care își propune să ofere viitoarelor generații oportunitatea de a învăța o meserie și de a se forma într-un cadru bazat pe educație, credință și respect pentru valori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...

Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a Galei Excelenței Argeșene

Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a Galei Excelenței Argeșene, un eveniment dedicat performanței în educație și tinerilor care, prin rezultate excepționale la învățătură, reprezintă o mândrie pentru Argeș. Evenimentul, organizat de Asociația Marea Lojă Națională din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, prin Filarmonica Pitești, îi va aduce în prim-plan pe șapte dintre […]

Citește mai mult...

Cercetări privind un conducător auto care a părăsit locul producerii unui eveniment rutier, din Băbana

Cercetări privind un conducător auto care a părăsit locul producerii unui eveniment rutier, din Băbana În cursul zilei de astăzi, 20 octombrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au fost sesizați cu privire la un accident rutier produs între un autoturism și un pieton, în comuna Băbana. Din verificările preliminare efectuate, a reieșit că un bărbat, de […]

Citește mai mult...