9 urși din Argeș vor fi relocați

9 urși din Argeș vor fi relocați

Imaginile cu urșii de pe Transfăgărășan au devenit virale și sunt de notorietate în toată țara, însă dincolo de amuzamentul turiștilor rămâne problema reală a celor care au de suferit de pe urma interacțiunii cu aceste animale sălbatice.

Pentru județul Argeș, ministrul Mediului a dispus intervenția asupra a nouă animale în localități situate în zona de nord a județului, acolo unde ursul brun a creat cele mai multe probleme.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet a explicat necesitatea acestor intervenții, tocmai din cauza interacțiunii dintre om și urs, dar a precizat că nu este de acord ca această campanie de recoltare să devină o vânătoare de trofee.

Astfel, ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet a emis ordinul privind cotele de prevenţie şi de intervenţie pentru populaţia de urs brun, care va viza 220 de animale la nivelul întregii țări. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial. Astfel, prin Ordinul 2183/2023 a fost stabilit “pentru specia urs brun numărul maxim de derogări aplicabile la nivel national, fiind totodată reglementat nivelul de intervenție și de prevenție, stabilit prin legislația națională de mediu în vigoare”.

Conform Ordinului ministrului, prin derogare este vizată capturarea, deținerea și transportul în scopul relocării al exemplarelor de urs brun, precum și recoltarea acestora, în oricare din stadiile ciclului lor biologic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Nicolae Tudose, mesaj pentru sănătatea femeilor la evenimentul „Iluminarea în Roz” din orașul Mioveni

Informarea și grija pentru sănătate au fost în centrul discuțiilor desfășurate joi seară, 1 octombrie, în sala de ședințe a Primăriei Orașului Mioveni. Workshopul „Informare. Prevenție. Conștientizare”, organizat cu prilejul Zilei Naționale de Luptă împotriva Cancerului de Sân, a reunit reprezentanți ai administrației locale, medici și numeroși participanți. Printre cei care au luat cuvântul s-a […]

Citește mai mult...

Orașul Mioveni s-a alăturat campaniei „Iluminarea în Roz”

Sala de ședințe a Primăriei Orașului Mioveni a fost plină joi seară, 1 octombrie, la workshopul „Informare. Prevenție. Conștientizare”, organizat cu prilejul Zilei Naționale de Luptă împotriva Cancerului de Sân. La întâlnire au fost prezenți primarul orașului Mioveni, Aurel Costache, viceprimarul Ciprian Țurlea, Nicolae Tudose, directorul S.Ed.C. Mioveni, medicul școlar Laurențiu Savu, medicul de familie […]

Citește mai mult...

Cătălin Mîndroc cere dialog politic și un guvern cu puteri depline pentru România

Deputatul PSD Cătălin Mîndroc face apel la partidele parlamentare să renunțe la conflicte și să înceapă un dialog serios pentru formarea unei majorități capabile să ofere stabilitate și soluții pentru economie, sănătate și educație. Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, parlamentarul susține că România are nevoie de un guvern cu puteri depline și […]

Citește mai mult...