Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Adrian Dumitru Bughiu, senatorul Cristina Stocheci, managerul Muzeului Județean Argeș Cornel Popescu și primarul comunei Bogați, Ion Gârleanu, au participat astăzi la manifestările prilejuite de celebrarea a 50 de ani de la inaugurarea celui mai frumos și mai spectaculos drum din lume, Transfăgărășanul!
Ceremoniile s-au desfășurat atât în Argeș, cât și în Sibiu. În județul nostru, la Piscul Negru, a fost dezvelit un monument al Constructorilor Transfăgărășanului, și au fost premiați militari în rezervă, geniști care au participat la construcția drumului. La Sibiu, au fost organizate ceremonii de comemorare și de decorare atât a militarilor în rezervă din trupelor de Geniu ale Armatei Române în perioada construcției Transfăgărășanului, cât și a comandanților noilor brigăzi de geniști. Au fost premiate și oficialitățile, printre ei numărându-se și vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, senatorul Cristina Stocheci și managerul Cornel Popescu.
„Am asistat la un moment înălțător și în același timp onorant – 50 de ani de când s-a dat în folosință Transfăgărășanul, un edificiu mereu actual și o bijuterie al construcțiilor de acest fel. Noi, cei din Argeș, ne mândrim, iată și din punct de vedere ingineresc, dar și turistic și economic, după 50 de ani, cu acest drum. Cinste celor care au pus umărul în urmă cu o jumătate de secol la ideea și la înfăptuirea acestui măreț edificiu și un prinos de recunoștință pentru cei care s-au jertfit în timpul construcției acestui edificiu important.
Pot să spun cu bucurie că, în urma discuțiilor purtate de președintele Ion Mînzînă cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în guvernarea premierului Marcel Ciolacu drumul a fost modernizat și a fost început proiectul a cărui finalitate este menținerea acestui drum pentru o perioadă de timp a anului mult mai lungă, în condiții de siguranță ” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
Evenimentul a fost organizat de structurile asociative ale militarilor în rezervă și veteranilor de război și de brigăzile de Geniu care, în urmă cu 50 de ani, au lucrat la construcția Transfăgărășanului: Școala de Instruire Interarme a Forțelor Terestre Mihai Viteazul, Asociația Organizația Județeană Argeș Basarab I a CMRR, filialele județene ale Asociației Regina Maria și Asociației Naționale a Veteranilor de Război, Brigăzile de Geniu „Dunărea de Jos”, Alba-Iulia și Râmnicu-Vâlcea.
Drumul DN7C – Transfăgăraşan începe în comuna Bascov, de lîngă Piteşti, în direcţia Curtea de Argeş şi se termină la intersecţia cu DN1 între Sibiu şi Braşov, în apropierea comunei Cârţişoara, având o lungime totală de 151 km.
Transfăgărășanul a fost construit în numai patru ani, între anii 1970 – 1974, iar lucrările sunt atribuite trupelor de geniu ale Armatei Române.
Pe 10 martie 1970, Regimentul 52 Alba-Iulia începe să lucreze dinspre nord, iar Regimentul 1 Râmnicu-Vâlcea dinspre sud, în zonele montane înalte.
Pentru construcţia drumului au fost dislocate mai multe milioane de tone de rocă folosindu-se 6520 tone de dinamită, din care 20 de tone numai la tunelul Capra – Bâlea.