35 de ani de la înființarea Organizației Județene Argeș „Basarab I” a CMRR

Organizația Județeană Argeș „Basarab I” a CMRR a sărbătorit 35 de ani de la înființare printr-un eveniment care a reunit membri ai asociației, precum și reprezentanți ai autorităților județene și locale.
„La eveniment au fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, alături de managerul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu, și de managerul interimar al Bibliotecii Județene Argeș, Florin Gerard Călin, instituții de cultură finanțate de Consiliul Județean Argeș.
„Astăzi nu sărbătorim doar o organizație, ci oamenii din spatele ei. Oameni care au construit, au dus mai departe valori și au rămas împreună de-a lungul anilor. Respect pentru cei care au fost la început, recunoștință pentru cei care duc mai departe această comunitate și gânduri bune pentru toți membrii. Vă doresc multă sănătate, putere și liniște.” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
În semn de apreciere pentru activitatea asociației, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș a oferit, din partea președintelui Ion Mînzînă, o Diplomă de Excelență: „Cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la înființare, în semn de respect pentru implicarea activă în susținerea valorilor, tradițiilor și comunității cadrelor militare”.
Organizația numără astăzi 1.022 de membri, iar Consiliul Județean Argeș le-a fost și le este mereu alături, sprijinind inițiativele și activitățile lor. În prezent, asociația este condusă de col. rtr. Ilie Stoica.
Un moment deosebit de emoționant a fost prezența domnului Panait Dușmanu, în vârstă de 92 de ani, membru al primului Comitet Director al asociației, căruia i-au fost adresate cuvinte de recunoștință și respect pentru întreaga sa contribuție.
La Muzeul Județean Argeș, o vitrină specială păstrează amintirea sportivilor naționali și mondiali care au făcut parte din asociație, amintind tuturor de tradiția și valoarea acesteia.
La mulți ani, Organizația Județeană Argeș „Basarab I” a CMRR!”, transmite Consiliul Județean Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

4,26% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care 4.844 femei), rata șomajului fiind de 4,26%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,30%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.. Din totalul de 9.770 persoane […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video Un candidat care susținea proba teoretică pentru permisul de conducere la SPCRPCIV Argeș a fost identificat cu dispozitive de comunicare audio-video asupra sa. Incidentul a fost semnalat pe 13 octombrie, în jurul orei 13:00. Potrivit prefectului județului Argeș, Sebastian Nedelcu, examenul a […]

Citește mai mult...