24 ianuarie – O zi de istorie și recunoștință la Pitești/ O Românie unită, sărbătorită în Argeș

Ziua Unirii Principatelor Române a fost marcată la Pitești printr-o manifestare solemnă, desfășurată la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, loc al memoriei și al identității naționale, unde trecutul și prezentul s-au întâlnit sub semnul recunoștinței față de înaintași.
Într-un cadru încărcat de respect și emoție, la eveniment au luat parte reprezentanți ai administrației județene și locale. Consiliul Județean Argeș a fost reprezentat de președintele Ion Mînzînă, secretarul județului Ionel Voica, directorul Direcției Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu, alături de directorii instituțiilor de cultură aflate în subordine și de consilieri județeni.
„Astăzi, când sărbătorim Unirea Principatelor Române, ne amintim că munca, viziunea și curajul înaintașilor noștri au făcut posibilă o Românie unită. Să păstrăm vie această moștenire și să construim, cu responsabilitate și solidaritate, un viitor în care fiecare generație să se mândrească de contribuția sa la binele țării și al comunității” – Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș.
De asemenea, Instituția Prefectului a fost reprezentată de prefectul Ioana Făcăleață, iar Primăria Municipiului Pitești de primarul Cristian Gentea. Au participat parlamentari de Argeș, precum și reprezentanți ai instituțiilor MAI și MApN, ai asociațiilor de militari și veterani și ai partidelor politice.
Ceremonialul a inclus depuneri de coroane de flori la monumentul Domnitorului Unirii, un gest de profund omagiu adus celor care au pus temelia statului român modern, și s-a încheiat cu tradiționala Horă a Unirii, expresie vie a solidarității, unității și speranței care leagă generațiile de români.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...

4,26% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care 4.844 femei), rata șomajului fiind de 4,26%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,30%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.. Din totalul de 9.770 persoane […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...