19 septembrie – Ziua de Curățenie Națională 2026, la Pitești!

19 septembrie – Ziua de Curățenie Națională 2026, la Pitești!

Piteștiul se implică din nou într-unul dintre cele mai importante demersuri civice dedicate unui mediu mai curat! Sâmbătă, 19 septembrie 2026, orașul nostru se alătură celei mai ample mișcări civice din România – Ziua de Curățenie Națională, organizată de Let’s Do It, România!

“TU CE LAȘI ÎN URMA TA?” este mesajul ediției din acest an și, în același timp, o invitație adresată fiecăruia dintre noi să reflecteze la responsabilitatea pe care o avem față de natura care ne înconjoară.

Acțiunea este coordonată de Asociația Studențească Ingmed, iar Primăria Municipiului Pitești este partener activ în sprijinirea și desfășurarea activităților de ecologizare, împreună cu Salubritate 2000 S.A., Salpitflor Green S.A. și Poliția Locală Pitești.

Forța acestei acțiuni stă în oameni! În fiecare an, peste 2.500 de voluntari se alătură demersului – din grădinițele, școlile și liceele din oraș, din cadrul companiilor locale, dar și din partea instituțiilor partenere precum I.P.J. Argeș, Jandarmeria, ISU, Garda de Mediu și Agenția de Mediu.

Alături de organizatori se află și companiile din județul Argeș care au sprijinit, ca sponsori, acțiunea: Valah Construct Grup, Cipcosmar, Haulotte, Amat si Piroux Industrie Romania.

Fiecare gest contează, iar implicarea fiecăruia dintre noi poate face diferența! Dacă vrei să contribui la un Pitești mai curat și la un mediu mai sănătos, înscrie-te aici: https://letsdoitromania.ro/implica-te/

Împreună, facem Piteștiul – și România – un loc mai curat!

Let’s Do It, together!
Let’s Do It, România!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Minor de 17 ani, plecat voluntar dintr-un complex de tip familial, din Pitești

Minor de 17 ani, plecat voluntar dintr-un complex de tip familial, din Pitești Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, în după-amiaza zilei de 3 noiembrie, cu privire la faptul că minorul CATALAN IONUȚ ANDREI, de 17 ani, a plecat voluntar, dintr-un centru pentru minori, din municipiul Pitești. Cel în cauză este […]

Citește mai mult...

Tânăr de 18 ani reținut de polițiștii din Curtea de Argeș în urma cercetărilor privind mai multe infracțiuni la regimul rutier

Tânăr de 18 ani reținut de polițiștii din Curtea de Argeș în urma cercetărilor privind mai multe infracțiuni la regimul rutier În ziua de 3 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni, au continuat cercetările în mai multe cauze penale aflate sub […]

Citește mai mult...

HANDBALUL FEMININ FACE SPECTACOL LA MIOVENI!

HANDBALUL FEMININ FACE SPECTACOL LA MIOVENI! Vineri, 6 noiembrie 2026, Sala Sporturilor Mioveni va găzdui două partide de handbal feminin, în care echipele de junioare II și senioare ale CS Star Mioveni vor evolua în fața propriilor suporteri. De la ora 14:00, junioarele II, pregătite de profesoara Silvia Purice, vor întâlni ACS Muntenia Pitești, în […]

Citește mai mult...