15 octombrie 2024 – „Ziua Părinţilor de Îngeri”, marcată și la Pitești!

15 octombrie 2024 – „Ziua Părinţilor de Îngeri”, marcată și la Pitești!

Piteștiul se alătură altor 15 orașe din țară în campania internațională de solidaritate cu părinții care s-au confruntat cu decesul propriilor copii, prin iluminarea clădirii Primăriei în culorile roz și bleu, transmițând, astfel, un mesaj de conștientizare pentru întreaga comunitate locală, cu ocazia „Zilei Părinților de Îngeri“, comemorată pe 15 octombrie.

Din acest an, și România se alătură inițiativei pornite în 2017, din Marea Britanie, de a sprijini familiile ale căror vieți sunt modificate irevocabil de moartea copiilor, adoptând, în iunie 2024, Legea 186/2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca zi naţională de comemorare a copiilor decedaţi în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată „Ziua Părinţilor de Îngeri’”. Conform articolului 2 al acestei legi, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale pot organiza evenimente şi activităţi publice în scopul marcării „Zilei Părinţilor de Îngeri”.

În România, proiectul „Mame cu brațele goale” vorbește în spațiul public despre pierderea de sarcină, pornind de la nevoia acută ca acest subiect să depășească statutul de tabu, iar doliul asociat pierderii de sarcină să fie respectat și însoțit de comunitate. Proiectul a început în Timișoara, în septembrie 2021, ca un proiect artistic, educațional și social, sub umbrela asociației Sinaptica Mehedinți. Mai multe detalii despre proiect sunt disponibile la: https://www.facebook.com/mamecubratelegoale.

Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, peste 2,3 milioane de copii mor la naștere sau până la vârsta de un an, în întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Peste 7.000 de persoane au trecut pragul Sfântului Altar la sfințirea noii biserici din Bascov

Peste 7.000 de persoane au trecut pragul Sfântului Altar la sfințirea noii biserici din Bascov Un eveniment religios deosebit a avut loc, duminică, 30 august 2026, în comuna Bascov. Biserica cu hramul „Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana” a fost sfințită în cadrul unei ceremonii la care au participat numeroși credincioși. Primarul comunei Bascov, […]

Citește mai mult...

Premieră la Filarmonica Pitești: Orchestra de Tineret, Secțiunea de Coarde, urcă pe scenă

Premieră la Filarmonica Pitești: Orchestra de Tineret, Secțiunea de Coarde, urcă pe scenă Managerul Filarmonicii Pitești, Gabriel Niță, anunță o nouă premieră pentru instituția de cultură. Pe 10 septembrie, Orchestra de Tineret Pitești, prin Secțiunea de Coarde, va susține un concert simfonic în fața publicului. Pentru tinerii muzicieni, evenimentul reprezintă mai mult decât un simplu […]

Citește mai mult...

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor Un accident rutier s-a produs miercuri dimineață, 2 septembrie, în comuna Valea Mare Pravăț, unde un autoturism a lovit o glisieră. Pentru gestionarea situației au intervenit două echipaje de pompieri, care au acționat cu o autospecială de stingere și […]

Citește mai mult...