„1 Decembrie – Ziua Națională a României”, la Muzeul Județean Argeș

Muzeul Județean Argeș a organizat astăzi, în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, manifestarea „1 Decembrie – Ziua Națională a României”. În același timp, s-a marcat și 105 ani de la Unirea Bucovinei cu România.
Evenimentul s-a desfășurat sub forma unui spectacol omagial, organizat cu sprijinul Detașamentul Mateiaș – grup de reconstituire istorică creat de către asociația Historia Renascita și Muzeul Municipal Câmpulung, și a cuprins slujba de sfințire a drapelului național al României și arborarea acestuia.

„Astăzi, în ajunul celei mai importante sărbători pentru cei care simt românește – Ziua Națională, marcăm sărbătorirea a 105 ani de la Unirea Bucovinei cu România, la 28 noiembrie 1918.
La 1 Decembrie 1918 s-a definitivat un proces istoric început la 1821 în urma căruia toate teritoriile locuite de români au format un singur stat” – Cornel Popescu, manager Muzeul Județean Argeș.
„Mie nu îmi rămâne decât să remarc interesul pe care tânăra generație îl are pentru zilele importante care ne animă prezentul pentru că, nu-i așa, este foarte important ca să ne cunoaștem trecutul pentru a ne trăi prezentul și pentru a ne pregăti viitorul. Trăim vremuri relativ complicate și tocmai de aceea, aplecarea către această zonă a istoriei, cred că ar trebui să fie o aplecare a elevilor și, în egală măsură, a dascălilor. Și cred că acest lucru se întâmplă, iată, în Pitești și în județul Argeș. Vă încurajez să continuați în același ritm!” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
De asemenea elevi ai Colegiului Național „Zinca Golescu” au prezentat însemnătatea unirii provinciilor locuite de români alipite Vechiul Regat al României, iar Corul Colegiului Național „Zinca Golescu”, condus de profesorul Cornel Dragoş a interpretat cântece patriotice dedicate Zilei Naționale a României. La eveniment au participat și comandantul Centrului Militar Județean Argeș, colonel Ionel Cotoarbă, reprezentanți ai Școlii de Maiştri Militari şi Subofiţeri, „Basarab I”, Pitești, Jandarmeriei Argeș, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în retragere „Basarab I” și Salvamont Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ziua Copilului, sărbătorită prin joc și activități recreative la Centrul Multifuncțional Comunitar Pitești

În contextul marcării Zilei Internaționale a Copilului, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești, prin Centrul Multifuncțional Comunitar, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Traian”, a organizat o activitate dedicată copiilor, având ca scop promovarea bucuriei copilăriei, a socializării și a activităților recreative desfășurate într-un cadru organizat și sigur. Pe parcursul activității, copiii au participat la […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea: Astăzi am participat la recepția lucrărilor realizate pe strada Dimitrie Butculescu

Primăria Municipiului Pitești anunță recepția la finalizarea lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Reabilitare canal deschis str. Dimitrie Butculescu, tronson cuprins între str. Valea cu Tei și str. Aurel Vlaicu”, un proiect important pentru creșterea siguranței și a protecției locuințelor din zonă. Investiția a vizat modernizarea canalului de scurgere aferent pârâului Turcești, pe un tronson de […]

Citește mai mult...

DACIA SANDRIDERS rămâne în lupta pentru victorie în competiția de rally-raid Desafío Ruta 40

Nasser Al-Attiyah și Fabian Lurquin vor începe ultima zi din Desafío Ruta 40 la doar câteva secunde de câștigarea etapei a 3-a a Campionatului Mondial FIA de Rally-Raid. Cu doar 340 de kilometri cronometrați rămași până la sosire, Al-Attiyah și Lurquin se află la numai șapte secunde de primul loc în clasamentul general pentru Dacia […]

Citește mai mult...