Cristian Gentea: O întâlnire importantă, astăzi, la Consiliul Județean Argeș, cu reprezentanții Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, Sarah Levit-Shore, ofițer politic, și Alexandru Climescu, specialist politic

Cristian Gentea și vicepreședinții CJ Argeș Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu au avut o întâlnire cu Sarah Levit-Shore, ofițer politic al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, și Alexandru Climescu, specialist politic în cadrul Ambasadei SUA.
„O întâlnire importantă, astăzi, la Consiliul Județean Argeș, cu reprezentanții Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, Sarah Levit-Shore, ofițer politic, și Alexandru Climescu, specialist politic.
Alături de vicepreședinții Consiliului Județean Argeș Dumitru Bughiu și Marius Nicolaescu am discutat despre situația economică și politică actuală, deblocarea investițiilor, reforma administrației publice, dar și despre provocările sociale, în special prevenirea și combaterea traficului de persoane, a abuzului și a violenței domestice.
Am prezentat proiectele și programele derulate la nivelul municipiului Pitești, precum și colaborarea cu instituțiile specializate pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile.
Cred că astfel de dialoguri sunt importante pentru schimbul de experiență și pentru identificarea unor soluții concrete la problemele comunităților noastre.
Mulțumesc conducerii Consiliului Județean Argeș pentru organizarea întâlnirii!”, transmite Cristian Gentea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” la aniversarea Școlii „Nanu Muscel” din Câmpulung

Orchestra „Doina Argeșului”, sub bagheta dirijorului Virgil Iordache, a fost prezentă astăzi la Câmpulung, la evenimentul care a marcat împlinirea a 25 de ani de când Școala „Nanu Muscel” poartă această denumire. Programul artistic a adus în mijlocul participanților muzica și tradițiile argeșene, completând atmosfera de sărbătoare a întâlnirii. Felicitări organizatorilor, cadrelor didactice și elevilor […]

Citește mai mult...

Argeșeanul Vlad Niculae, numit SECRETAR de STAT în Ministerul Dezvoltării

Argeșeanul Vlad Niculae a fost numit secretar de stat în Ministerul Dezvoltării. Numirea a fost publicată, în această seară, în Monitorul Oficial.  Vlad Niculae a mai fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării din 2022, până în 2025, când a gost înlocuit de Bolojan cu un USR-ist care a fost  director la două magazine de […]

Citește mai mult...

Maria Munteanu s-a întors acasă, la Pitești, pentru o seară în mijlocul artei

Istoricul și cercetătorul de artă Maria Munteanu, originară din Pitești, a revenit în orașul natal pentru vernisajul expoziției „Mihai Cismaru – Pictura regăsită”, găzduit miercuri seară de Galeriile Ilfoveanu. Invitată alături de curatorul Damian Florea, aceasta a vorbit despre locul lui Mihai Cismaru în pictura românească și despre opera artistului. Activă în mediul cultural bucureștean, […]

Citește mai mult...