
Ajutoare pentru încălzirea locuințelor în orașul Mioveni. Acte și condiții necesare pentru sezonul rece 2026–2027
Primăria Orașului Mioveni, prin Direcția de Asistență Socială, informează cetățenii că, începând de miercuri, 21 octombrie 2026, se pot depune dosarele pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, aferente sezonului rece 2026–2027.
Potrivit Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1073/2021, ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027, iar suplimentul pentru energie poate fi acordat pe tot parcursul anului.
Cine poate beneficia de ajutor?
De aceste forme de sprijin pot beneficia familiile și persoanele singure cu domiciliul sau reședința în orașul Mioveni, care îndeplinesc condițiile legale privind veniturile și bunurile deținute.
Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul este de:
1.386 de lei/persoană, în cazul familiilor;
2.053 de lei, în cazul persoanelor singure.
La stabilirea dreptului se iau în calcul veniturile realizate în luna octombrie 2026, atât pentru salariați, cât și pentru pensionari. Acordarea ajutorului este condiționată și de bunurile mobile sau imobile deținute, conform prevederilor legale.
Tipuri de ajutoare pentru încălzire
În funcție de sistemul utilizat, ajutorul se acordă pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Sprijinul financiar este stabilit diferențiat, în funcție de veniturile beneficiarilor, și se acordă pentru un singur sistem de încălzire și o singură locuință.
Suplimentul pentru energie
Pe lângă ajutorul pentru încălzire, persoanele eligibile pot beneficia de un supliment lunar pentru energie, în următoarele cuantumuri:
30 de lei pentru energie electrică;
10 lei pentru gaze naturale;
10 lei pentru energie termică;
20 de lei pentru lemne.
În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, suplimentul este de 70 de lei lunar. Acesta se acordă pe tot parcursul anului și poate fi solicitat împreună cu ajutorul pentru încălzire sau separat, cu respectarea condițiilor de eligibilitate.
Perioada de depunere a dosarelor
21 octombrie – 20 noiembrie 2026
Locație: Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Mioveni.
Program de depunere:
Luni: 12:00–15:30;
Marți: 12:00–16:30;
Miercuri: 12:00–15:30;
Joi: 12:00–16:30.
Pentru cererile depuse până la data de 20 noiembrie 2026, ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă începând cu luna noiembrie.
După această dată, cererile pot fi depuse în continuare pe parcursul sezonului rece. Dreptul la ajutor se stabilește începând cu luna depunerii documentelor, dacă acestea sunt înregistrate până la data de 20, sau din luna următoare, dacă sunt depuse după această dată.
Documente necesare
Dosarul trebuie să conțină cererea și declarația pe propria răspundere, însoțite de documentele justificative privind componența familiei, veniturile realizate, locuința și bunurile deținute, precum și furnizorul de energie.
Printre actele necesare se numără documentele de identitate ale membrilor familiei, certificatele de naștere ale copiilor, documentele privind starea civilă, adeverințele de venit sau taloanele de pensie, actele care dovedesc dreptul de folosință asupra locuinței și facturile de energie electrică și gaze naturale, după caz.
Documentele se depun într-un dosar cu șină. La momentul depunerii, dosarele vor fi verificate și vizate de reprezentanții Biroului Taxe și Impozite și ai Biroului Fond Funciar, pentru certificarea bunurilor mobile și imobile deținute.
Beneficiarii au obligația de a comunica Direcției de Asistență Socială orice modificare intervenită în componența familiei sau în veniturile realizate, în termen de 5 zile de la producerea acesteia.
Informațiile complete privind condițiile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței, precum și lista documentelor necesare pot fi consultate pe site-ul oficial al Primăriei Orașului Mioveni: www.emioveni.ro.



