Ștafeta Veteranilor ajunge la Pitești

Ministerul Apărării Naționale a anunțat, miercuri, startul celei de-a XIII-a ediții a Ștafetei Veteranilor Invictus, care se va desfășura între între 1 și 25 octombrie.

‘Joi, Ștafeta Veteranilor Invictus pornește la drum pentru cea de-a XIII-a ediție. Inițiat în anul 2014 de voluntarii Invictus România, proiectul a crescut an de an, reunind comunități din întreaga țară în jurul unei misiuni comune: păstrarea vie a memoriei eroilor României și promovarea valorilor naționale prin voluntariat și sport’, se arată într-un comunicat al MApN transmis AGERPRES.

Startul oficial va avea loc la Monumentul Eroilor Patriei, din fața Universității Naționale de Apărare ‘Carol I’ din București. Participanții sunt așteptați începând cu ora 08:15, iar ceremonia de deschidere va începe la ora 08:30.

Primele trei tronsoane vor porni împreună, purtând simbolic cele trei ștafete, în culorile Drapelului Național – albastru, galben și roșu, iar alergătorii vor parcurge împreună traseul de la Monumentul Eroilor Patriei până la Palatul Elisabeta, unde vor fi primiți de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și Alteța Sa Regală Principele Radu, precizează sursa citată.

De la Palatul Elisabeta, cele trei ștafete se vor despărți și își vor continua drumul prin țară: Traseul Albastru către Pitești, Traseul Galben către Târgoviște și Traseul Roșu către Lehliu Gară.

Între 1 și 25 octombrie, voluntari Invictus, militari activi și în rezervă, veterani, militari răniți în teatrele de operații, sportivi, studenți, elevi, profesori și membri ai comunităților locale vor purta ștafetele, în alergare sau pe bicicletă, pe mii de kilometri, informează MApN.

Pe fiecare dintre cele trei trasee, participanții se vor opri la monumente și cimitire ale eroilor, unde vor avea loc momente de reculegere și ceremonii simbolice de predare-primire a ștafetei.

‘Pe monumentele întâlnite de-a lungul drumului sunt înscrise numele celor care au făcut sacrificiul suprem pentru România. Ștafeta Veteranilor le readuce simbolic în atenția comunităților și îi aduce împreună pe cei care aleg să nu uite’, se menționează în comunicat.

După mii de kilometri parcurși prin sate și orașe, peste câmpii și munți, cele trei trasee se vor reuni la Carei, în 25 octombrie, de Ziua Armatei României, loc cu o semnificație aparte în memoria eliberării teritoriului național în anul 1944.

‘Ștafeta Veteranilor este construită, an după an, prin voluntariat. Din 2014, proiectului i s-au alăturat oameni din întreaga țară care au ales să alerge, să pedaleze, să organizeze, să sprijine sau pur și simplu să întâmpine ștafeta atunci când aceasta ajunge în comunitatea lor. Și în acest an, participarea este deschisă tuturor. Cei care doresc să se alăture pot parcurge un tronson întreg, pot alerga sau pedala doar câțiva kilometri ori pot veni să îi întâmpine și să îi încurajeze pe voluntari de-a lungul traseului’, transmite MApN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Anunț pentru locuitorii din Mioveni: cum se face colectarea deșeurilor în octombrie

Anunț pentru locuitorii din Mioveni: cum se face colectarea deșeurilor în octombrie Un nou grafic de colectare a deșeurilor este valabil în Mioveni pe parcursul lunii octombrie. Primăria Orașului Mioveni informează că operatorul zonal va ridica de la populație trei categorii de deșeuri: reciclabile, biodegradabile și reziduale, în zilele stabilite prin program. Pentru evitarea situațiilor […]

Citește mai mult...

Se schimbă regulile pentru retragerile de la bancomat

Senatul a adoptat miercuri, 30 septembrie 2026, un proiect de lege care va obliga băncile să permită retragerea oricărei sume de bani de la bancomatele proprii, indiferent de banca emitentă a cardului. Potrivit Libertatea, această măsură îi va ajuta pe clienți să nu mai fie constrânși să selecteze doar din sumele prestabilite afișate de interfețele […]

Citește mai mult...

Seniorii din Mioveni, sărbătoriți de 1 octombrie. Mesajul Primăriei

Seniorii din Mioveni, sărbătoriți de 1 octombrie. Mesajul Primăriei 1 octombrie este o zi dedicată celor care au construit, de-a lungul anilor, comunitățile în care trăim astăzi. De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, Primăria Orașului Mioveni transmite un mesaj de respect și recunoștință seniorilor. Administrația locală amintește că experiența, înțelepciunea și valorile transmise de părinți […]

Citește mai mult...