
Călinești: A fost deschis un nou centru pentru persoanele adulte cu dizabilități
În comuna Călinești a fost inaugurat astăzi un Centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilități, o investiție în valoare de aproape 4 milioane lei finanțată prin PNRR care aduce servicii de sprijin, recuperare și îngrijire mai aproape de oamenii care au nevoie de acestea. Contractul de finanțare a fost semnat în octombrie 2024 la Guvern de către Simona Bucura Oprescu, chestor al Camerei Deputaților și președinte OFSD, la acel moment ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Centrul este funcțional, având licența de funcționare obținută la 31 august, iar până în prezent sunt înscriși deja 90 de beneficiari. În fiecare zi, 8 persoane pot beneficia de serviciile centrului.
Echipa centrului este formată din asistent social, asistent medical și kinetoterapeuți, serviciile medicale fiind completate prin colaborarea cu un medic.
La evenimentul de la Călinești au fost alături de primarul Ioana Georgescu și de angajații Centrului: Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților și președinte al OFSD la nivel național, Făcăleaţă Ioana, fost prefect și prim-vicepreședinte OFSD Argeș, Remus Mihalcea, deputat și prim-vicepreședinte PSD Argeș, și Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș.
”Felicitări primarului Ioana Georgescu și echipei sale pentru accesarea unor astfel de finanțări! Sunt multe persoane în societate care au nevoie de sprijinul nostru. Așa cum județul Argeș este județul cu cele mai mari finanțări europene obținute în Regiunea Sud Muntenia, și comuna Călinești este localitatea rurală cu cele mai mari finațări europene din regiune. Deci, nimic nu este întâmplător! Mă bucur că s-au obținut și fonduri de la MMFTSS, deoarece trebuie să ne gândim mai mult la acești oameni cu probleme mari de sănătate. Obligația noastră este să dăm înapoi și celor care au nevoie de sprijin. Protecția socială este dezvoltată în multe țări și așa ar trebui să fie și în România, dar când se taie bani de la persoanele vulnerabile nu mai putem vorbi despre o societate normală.”, a declarat Ion Mînzînă.
”Ne-am dorit ca prin investițiile finanțate prin PNRR să creăm, în cât mai multe comunități, spații în care persoanele vulnerabile să poată beneficia de servicii de îngrijire, recuperare și sprijin cât mai aproape de casă. Centrul de la Călinești este un astfel de exemplu. În perioada în care am fost ministru am încurajat și sprijinit administrațiile locale să acceseze finanțări pentru dezvoltarea serviciilor sociale. La Călinești, cea mai mare comună din Argeș, au fost obținute mai multe finanțări pentru investiții și servicii, inclusiv pentru servicii comunitare integrate și programul “Masa pe roți”. Călineștiul este localitatea cu cele mai multe proiecte finanțate de MMFTSS, dar provocările abia acum încep. Vom acorda însă sprijin ori de câte ori va fi nevoie”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.
”Acesta este un proiect de care comunitatea avea mare nevoie. Ne bucurăm că acest centru este acum funcțional și că poate oferi servicii aplicate persoanelor adulte cu dizabilități și familiilor acestora din Călinești și nu numai. Mulțumesc doamnei ministru Simona Bucura-Oprescu pentru sprijinul constant.”, a declarat Ioana Georgescu.
Ca urmare a accesării de către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) a axelor de finanțare prin PNRR, în total sunt finanțate 105 centre de zi cu componenta de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilități în România și 71 de centre de zi cu componentă de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice. Numărul total de beneficiari sprijiniți prin aceste măsuri depășește 11.000 de persoane.



