Weekend cu sute de intervenții pentru pompierii argeșeni. Un bărbat a fost atacat de urs la Șuici

Weekend cu sute de intervenții pentru pompierii argeșeni. Un bărbat a fost atacat de urs la Șuici

Un bărbat din comuna Șuici a ajuns la spital după ce a fost rănit de un urs, acesta fiind unul dintre cele mai grave incidente gestionate de pompierii argeșeni în ultimele zile.

Potrivit ISU Argeș, între 11 și 14 septembrie, pompierii au gestionat 146 de situații de urgență în județ.

În cazul de la Șuici, victima a fost găsită conștientă, cu o rană la nivelul antebrațului stâng. Paramedicii SMURD i-au acordat primul ajutor și au transportat-o la spital.

În aceeași perioadă, urși au fost semnalați și în Mioveni, Mălureni, Nucșoara, Lerești, Corbeni și Bughea de Sus. Echipajele ISU, împreună cu reprezentanții celorlalte instituții abilitate, au intervenit pentru asigurarea măsurilor de protecție, iar în zonele respective au fost transmise mesaje Ro-Alert.

Pompierii le recomandă argeșenilor să nu se apropie de animale, să nu le hrănească și să nu încerce să le fotografieze. Dacă un urs este observat în apropiere, zona trebuie evitată, iar oamenii sunt sfătuiți să rămână în locuințe.

Și incendiile au dat de lucru pompierilor. În Valea Danului, un incendiu a afectat acoperișul unei locuințe pe aproximativ 40 de metri pătrați și a distrus materiale textile aflate în pod. Cauza probabilă indicată de pompieri este jocul copiilor cu focul.

La Valea Mare Pravăț, un cap tractor a fost cuprins de flăcări, focul afectând și partea din față a remorcii. Cauza probabilă a fost efectul termic.

Alte patru incendii au afectat vegetație uscată, mărăciniș și deșeuri menajere în Stolnici, Bradu, Leordeni și Mioveni. În total, suprafața afectată a fost de aproximativ 31.000 de metri pătrați.

Pompierii atrag atenția că arderea vegetației este interzisă prin lege și poate avea consecințe grave. Amenzile ajung până la 15.000 de lei pentru persoanele fizice și până la 100.000 de lei pentru persoanele juridice.

În ceea ce privește accidentele rutiere, pompierii au intervenit la cinci evenimente produse în Pitești, Câmpulung, Pietroșani și Oarja. Au fost implicate zece vehicule. Șase persoane au primit îngrijiri medicale, iar cinci au fost transportate la spital.

Din totalul celor 146 de situații de urgență, 116 au fost intervenții SMURD pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Moaștele Sfântului Nectarie vor fi aduse la Mioveni în perioada 17–20 noiembrie

În perioada 17–20 noiembrie 2026, credincioșii din orașul Mioveni și din împrejurimi se vor putea închina la racla cu părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, care va fi adusă la Biserica „Sfântul Nicolae” din Racovița. Racla va fi adusă de la Parohia-Așezământul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Pitești, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului […]

Citește mai mult...
Pensiile se majorează cu 10%, de la 1 ianuarie

Când se plătesc pensiile în decembrie 2026

Când se plătesc pensiile în decembrie 2026 Poșta Română va începe miercuri, 2 decembrie 2026, distribuirea pensiilor la domiciliu, după ziua liberă de 1 decembrie. Livrările ar putea fi încheiate până pe 16 decembrie, înainte de sărbătorile de iarnă. Data încasării pensiei este un reper pentru beneficiarii care își planifică din timp cumpărăturile și celelalte […]

Citește mai mult...

Sprijinul pentru tinerii fermieri s-ar putea tripla, la 300.000 de euro

Sprijinul pentru tinerii fermieri s-ar putea tripla, la 300.000 de euro Sprijinul financiar acordat tinerilor fermieri pentru instalarea în agricultură ar putea crește de la 100.000 la 300.000 de euro. Numai 12% dintre fermierii din Uniunea Europeană au sub 40 de ani. În România, ponderea este și mai mică, de 10,4%. Comisia Europeană și-a stabilit […]

Citește mai mult...