Dragoș Predescu, expert peste noapte în apă, oxigen și mangan?

Subprefectul liberal Dragoș Predescu a ieșit din nou în prim-plan, de această dată cu explicații despre calitatea apei furnizate în Pitești și în localitățile limitrofe.
Deși analizele Direcției de Sănătate Publică Argeș nu erau finalizate, iar operatorul Apă Canal 2000 dispusese propriile verificări, Predescu a prezentat deja cauzele fenomenului și soluția tehnică prin care situația ar urma să fie remediată.
„Încercăm o soluție tehnică” și „facem tot ceea ce este omenește posibil”, a transmis subprefectul, formulări care lasă impresia că acesta coordonează direct intervențiile privind tratarea apei și deversările din acumulările Vâlcele și Vidraru.
Rămâne însă o întrebare simplă: în ce calitate oferă Dragoș Predescu asemenea explicații tehnice? Liberalul este avocat de profesie, nu specialist în tratarea apei, hidrologie sau sănătate publică.
Într-o situație care îi îngrijorează pe cetățeni, informațiile oficiale ar trebui prezentate în primul rând de instituțiile și specialiștii responsabili: DSP Argeș, Apă Canal 2000 și administratorii acumulărilor de apă. Aceștia trebuie să comunice rezultatele analizelor, valorile înregistrate și, mai ales, dacă apa poate fi consumată în siguranță.
Până la apariția acestor răspunsuri concrete, declarațiile politice și asigurările că se face „tot ceea ce este omenește posibil” nu țin locul concluziilor de laborator. Iar o problemă legată de apa de la robinete nu ar trebui transformată într-o nouă ocazie de imagine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „Suntem prizonierii unor prețuri extraordinar de mari!”

Europarlamentarul social-democrat Dan Nica, coordonatorul Comisiei ITRE, a cerut, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, măsuri urgente pentru reducerea presiunii exercitate de prețurile la energie și combustibili asupra cetățenilor și economiei. Dan Nica a criticat lipsa unor măsuri concrete la nivel european și a atras atenția asupra situației producătorilor români în contextul noilor reguli […]

Citește mai mult...

Mașini abandonate, ridicate de pe domeniul public în Pitești. Două erau în zona parcării de pe Maior Șonțu

Mașini abandonate, ridicate de pe domeniul public în Pitești. Două erau în zona parcării de pe Maior Șonțu Primăria Municipiului Pitești continuă acțiunile pentru eliberarea domeniului public și recuperarea locurilor de parcare ocupate de autoturisme abandonate. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, împreună cu lucrătorii Administrației Domeniului Public, au intervenit pentru ridicarea a trei […]

Citește mai mult...
Trafic

Motocicletele și mopedele vor putea circula pe benzile de autobuz

roiectul prin care motocicletele și mopedele ar putea circula pe benzile destinate transportului public și care permite, în anumite condiții, înaintarea printre coloanele de vehicule oprite a fost recent adoptat cu amendamente la Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Înaintarea printre coloanele oprite la semafor sau la calea ferată e permisă cu max. 20 […]

Citește mai mult...