Demisie cu acuzații grave la Poliția Locală Mioveni. Bianca Procopiu invocă hărțuire morală și probleme de sănătate

Demisie cu acuzații grave la Poliția Locală Mioveni. Bianca Procopiu invocă hărțuire morală și probleme de sănătate
Un moment tensionat a marcat ședința Consiliului Local Mioveni de astăzi, când șefa Serviciului Poliția Locală Mioveni, dr. Bianca Procopiu, și-a anunțat public demisia din funcție, decizie care va produce efecte începând cu data de 19 iunie 2026.
Într-un mesaj transmis opiniei publice, Bianca Procopiu afirmă că hotărârea de a renunța la funcția de conducere nu este una impulsivă, ci rezultatul unei analize îndelungate privind modul în care au evoluat condițiile organizaționale și manageriale din cadrul instituției.
„În calitate de specialist în domeniul managementului, consider că orice funcție de conducere presupune existența unui cadru instituțional coerent, bazat pe transparență, responsabilitate, predictibilitate și respect reciproc între nivelurile ierarhice”, a precizat aceasta.
Fostul șef al Poliției Locale Mioveni susține că a constatat existența unor disfuncționalități manageriale și organizaționale care au afectat capacitatea de exercitare eficientă a atribuțiilor funcției de conducere. Totodată, ea reclamă lipsa unor mecanisme clare de comunicare și coordonare internă, aspecte care ar fi generat un climat profesional dificil.
În documentul oficial de demisie înaintat primarului orașului Mioveni, Bianca Procopiu formulează acuzații și mai dure. Aceasta susține că, după revenirea în activitate în aprilie 2025, în urma unei perioade de suspendare a raporturilor de serviciu, ar fi fost supusă unor „acțiuni concertate de hărțuire morală la locul de muncă”, desfășurate pe parcursul a mai bine de un an.
Potrivit acesteia, stresul și presiunea acumulate ar fi condus la apariția și agravarea unor probleme medicale, printre care afecțiuni vestibulare, sindroame de vertij și ulcer duodenal, situație care a determinat perioade repetate de concediu medical.
Bianca Procopiu mai arată că a deschis un proces aflat pe rolul Tribunalului Argeș, însă susține că situația din instituție nu s-a îmbunătățit nici după înregistrarea dosarului.
„Nu mai pot asigura exercitarea funcției în condiții care să corespundă standardelor profesionale pe care le consider necesare pentru o instituție publică”, afirmă aceasta în mesajul de demisie.
În același timp, ea susține că, la revenirea din concediu medical, în data de 15 iunie 2026, nu i-au fost prezentate modificările structurale și funcționale intervenite în cadrul Poliției Locale Mioveni în urma reorganizării desfășurate în perioada absenței sale.
În final, Bianca Procopiu precizează că decizia este una „strict personală și definitivă”, exprimându-și respectul față de colegii care își desfășoară activitatea în cadrul Poliției Locale Mioveni și arătând că va participa la procedurile administrative necesare încetării raporturilor de serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

STAND-UP COMEDY la Mioveni – O seară plină de umor şi voie bună

Pregătiți-vă pentru o porție zdravănă de râs! Centrul Cultural Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Consiliul Local Mioveni vă invită la un spectacol de stand-up comedy, alături de trei comedianți pregătiți să aducă zâmbete și hohote de râs! EMANUEL BIGHE, RADU BUCĂLAE și DAN FRÎNCULESCU vin la Mioveni cu glume savuroase, umor spontan și momente care […]

Citește mai mult...

Primăria Pitești acordă una dintre cele mai mari subvenții la încălzire din țară, de 40% din costul facturii

Locuitorii vulnerabili din Pitești pot depune cererile pentru ajutoarele de încălzire până la data de 20 noiembrie 2026, a anunțat primarul Cristian Gentea, care a reamintit că municipalitatea continuă să subvenționeze și 40% din valoarea facturilor la gigacalorie pentru toți piteștenii racordați la sistemul centralizat. Cristian Gentea: ’’Facturile mari la energie sunt, într-adevăr, una dintre […]

Citește mai mult...

ANAF vrea ca cetăţenii să îi evalueze serviciile. Chestionarul poate fi accesat prin scanarea unui cod QR

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) introduce un nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite contribuabililor, prin intermediul unui chestionar accesibil prin cod QR afișat în unitãțile fiscale. „Prin aceastã inițiativã, ANAF pune accent pe experiența directã a contribuabililor în relația cu unitatea fiscalã la care se adreseazã, pentru identificarea aspectelor care funcționeazã eficient […]

Citește mai mult...