Primăria Hârtiești oferă finanțări pentru sport. 20.000 de lei disponibili pentru proiectele din 2026

Primăria Hârtiești oferă finanțări pentru sport. 20.000 de lei disponibili pentru proiectele din 2026

Vești bune pentru cluburile și asociațiile sportive din comuna Hârtiești. Primăria Hârtiești a anunțat lansarea procedurii de acordare a finanțărilor nerambursabile pentru programele sportive care vor fi derulate în anul 2026.

Potrivit anunțului publicat de administrația locală, suma totală alocată este de 20.000 de lei, fondurile urmând să fie distribuite pentru proiecte încadrate în programele „Promovarea sportului de performanță” și „Sportul pentru toți”.

Proiectele pot fi depuse la Registratura Primăriei Hârtiești până la data de 2 iunie 2026, ora 14:00, iar documentațiile transmise după expirarea termenului vor fi declarate neeligibile.

Pentru a putea beneficia de finanțare, solicitanții trebuie să fie structuri sportive recunoscute legal, să dețină certificat de identitate sportivă, să fie afiliate la federațiile sau asociațiile sportive de specialitate și să contribuie cu minimum 10% din valoarea proiectului propus.

De asemenea, organizațiile interesate trebuie să nu aibă datorii la bugetul local sau de stat și să nu se afle în proceduri de dizolvare ori lichidare.

Evaluarea proiectelor va avea loc în perioada 3-4 iunie 2026, iar lista finală a beneficiarilor va fi publicată pe site-ul Primăriei Hârtiești.

Primarul comunei, Ștefan Ion-Cosmin, îi încurajează pe reprezentanții cluburilor și asociațiilor sportive să depună proiecte care să contribuie la dezvoltarea activităților sportive și la promovarea unui stil de viață activ în comunitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

4,26% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care 4.844 femei), rata șomajului fiind de 4,26%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,30%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.. Din totalul de 9.770 persoane […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video Un candidat care susținea proba teoretică pentru permisul de conducere la SPCRPCIV Argeș a fost identificat cu dispozitive de comunicare audio-video asupra sa. Incidentul a fost semnalat pe 13 octombrie, în jurul orei 13:00. Potrivit prefectului județului Argeș, Sebastian Nedelcu, examenul a […]

Citește mai mult...