
Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local au marcat, astăzi, 20 mai 2026, împlinirea a 638 de ani de la prima atestare documentară a orașului, prin organizarea ședinței festive „Pitești 638”, eveniment desfășurat în sala de ședințe a Consiliului Local și la statuia domnitorului Mircea cel Bătrân.
La această sărbătoare a comunității au participat, alături de reprezentanții municipalității, oficialități județene și regionale, reprezentanți ai mediului de afaceri și universitar, ai Episcopiei Argeșului și Muscelului, ai societății civile, precum și invitați speciali – cetățeni de onoare ai Municipiului Pitești.
În cadrul ședinței festive au susținut alocuțiuni primarul municipiului Pitești – Cristian Gentea, președintele Consiliului Județean Argeș – Ion Mînzînă, prefectul județului Argeș – Sebastian Nedelcu, și consilier Mihaela Stănciulescu – reprezentant al instituției Avocatul Poporului.
„Astăzi am marcat, împreună cu Preşedintele Consiliul Judeţean Argeş, Ion Mînzînă şi Prefectul Sebastian Nedelcu, 638 de ani de atestare documentară a municipiului nostru – o comunitate cu rădăcini puternice şi istorie bogată.
În cadrul ședinței festive a Consiliului Local, am avut onoarea de a conferi titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Pitești domnului profesor universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan – personalitate de excepție a medicinei românești, reputat neurolog și psihiatru, om de cultură și spirit, profund legat de Argeș și de Pitești prin locul naşterii, formare și valori.
A fost un moment de respect și recunoștință față de profesorul care a reușit să apropie știința de dimensiunea profund umană a existenței și care inspiră generații prin activitatea și opera sa.
Tot astăzi, am adus un omagiu trecutului și valorilor care ne identifică, prin depunerea unei jerbe de flori la statuia voievodului Mircea cel Bătrân – simbol al demnității şi continuității noastre.
Piteștiul este mai mult decât un oraș – este o comunitate unită prin memorie, muncă și speranță.
Vom continua să construim împreună o regiune dinamică, în care tinerii să își dorească să rămână sau să revină acasă.
Mulțumesc consilierilor locali pentru sprijinul acordat în managementul administrativ şi concetăţenilor care, zi de zi, contribuie la dezvoltarea acestui oraș.
La mulți ani, Pitești!
La mulți ani, piteșteni!
Să fim mereu la înălțimea istoriei și a valorilor care ne definesc!”, transmite Cristian Gentea.




