
Gentea: „Marcăm astăzi, cu respect, împlinirea a 638 de ani de atestare documentară a Piteștiului”
Ședința festivă dedicată împlinirii a 638 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Pitești este evenimentul care deschide seria manifestărilor organizate în cadrul celei de-a 34-a ediții a Zilelor Municipiului Pitești.
Primarul municipiului, Cristian Gentea, a deschis ședința solemnă și a transmis un mesaj despre istoria, identitatea și dezvoltarea orașului.
„Doamnelor și domnilor,
Distinși invitați, dragi piteșteni şi colegi consilieri locali,
Marcăm astăzi, cu respect, împlinirea a 638 de ani de atestare documentară a Piteștiului, unul dintre cele mai vechi orașe din Țara Românească, după Curtea de Argeș, Câmpulung, Brăila sau Roșiorii de Vede.
Este o mândrie să ai o vatră încărcată de istorie şi spiritualitate, chiar dacă nu au rămas în picioare clădirile vechi, avem rădăcini puternice şi rezilienţă la schimbările dramatice, aşa încât astăzi suntem aici şi moştenim valorile şi destinul.
Ne iubim cu toţii oraşul şi generăm împreună aceeaşi dezvoltare continuă. Am recuperat decalaje importante faţă de alte oraşe europene şi nu ne oprim până nu vom avea în locul în care suntem acasă condiţiile ca tinerii noştri să rămână sau să se întoarcă.
Aniversarea zilei de 20 mai ne aduce anual prilejul de a reflecta asupra trecutului în scopul proiecţiei viitorului.
Ca primar al dumneavoastră vă spun că dumneavoastră, concetăţenii mei, sunteţi sursă de motivare și mândrie.
Ne aflăm împreună în cadrul celei de-a 34-a ediții a Zilelor Municipiului Pitești.
Atestat documentar în 1388, Piteștiul și-a construit identitatea prin oameni. Fiecare generație a adăugat o filă acestei povești.
Astăzi, Piteștiul este un oraș dinamic, care își afirmă identitatea prin dezvoltare, prin investiții, prin cultură, educație, sport și grijă pentru calitatea vieții.
Orice progres adevărat presupune însă, pe lângă implicare şi răbdare, și încredere: administrație locală, instituții, mediul educațional, oameni de afaceri și cetățeni – suntem împreună în acest proiect.”, a transmis primarul Cristian Gentea.
Ședința festivă a reunit reprezentanți ai administrației locale, consilieri locali, oficialități și invitați din mai multe domenii ale vieții publice, într-un moment simbolic dedicat istoriei și evoluției municipiului Pitești.



