
Mediul digital este unul dinamic și aflat în continuă schimbare. Acesta poate da o nouă dimensiune serviciilor Operatorului Regional prin îmbunatățirea continuă, încorporarea tendințelor tehnologice actuale și prin crearea unei legături mai directe și colaborative cu clienții. Prin intermediul platformei digitale de integrare operațională, datele din infrastructură se transformă în informații valoroase pentru Operator și suport decizional pentru management.
Transformarea digitală oferă Operatorului Regional o mare oportunitate, din punct de vedere organizațional, operațional și al relațiilor cu clienții, deoarece ne ajută să conștientizăm importanța datelor în organizație, să integrăm, să procesăm și să gestionăm date valoroase, care sunt esențiale atunci când se iau măsuri privind o gamă largă de variabile interconectate și diferite scenarii de operare. Digitalizarea proceselor și procedurilor este primul pas al transformării digitale. Eficientizarea activității Operatorului depinde foarte mult de felul în care sunt efectuate diferitele procese și proceduri din interiorul acesteia.
Pentru Operator, infrastructura învechită pe de o parte, respectiv criza de personal și posibilitățile reduse de atragere a forței de muncă calificate au devenit o problemă din ce în ce mai mare. Pentru a gestiona în mod activ rețeaua de apă, obținerea de informații precum consum, avarii, presiune și debit în timp real este esențială.
Astfel, Operatorul Regional Apă Canal 2000 a dezvoltat intern o platformă digitală integrată, prin intermediul căreia toate solicitările înregistrate în Call Center sunt distribuite automat către Dispecerat și către Secțiile de Operare, în funcție de tipul sesizării și de localizarea acesteia. Platforma asigură un flux operațional digital complet, de la preluarea sesizării până la închiderea lucrării.
Echipele din teren sunt dotate cu dispozitive mobile performante care permit consultarea în timp real a tichetelor, preluarea și gestionarea acestora, precum și înregistrarea informațiilor relevante privind intervențiile efectuate. De asemenea, acestea întocmesc în format electronic procesele-verbale de constatare, care includ informații privind detaliile de execuție a lucrărilor, resursele utilizate (materiale, manoperă, utilaje) și operațiunile tehnologice efectuate, sistemul asigurând întregul flux de avizare. La finalizarea lucrărilor, datele sunt centralizate și utilizate pentru fundamentarea situațiilor de lucrări și pentru îmbunătățirea continuă a proceselor operaționale.
La nivel de management, platforma este utilizată pentru alocarea și redistribuirea tichetelor, ajustarea priorităților, planificarea intervențiilor și validarea activităților desfășurate, asigurând astfel controlul și trasabilitatea întregului proces operațional.
Principalele beneficii ale implementării acestei soluții sunt:
automatizarea fluxurilor operaționale, contribuind la reducerea timpului dintre înregistrarea sesizării și soluționarea acesteia;
reducerea semnificativă a utilizării documentației pe suport fizic (hârtie);
creșterea transparenței și a trasabilității în gestionarea intervențiilor;
optimizarea costurilor operaționale;
posibilitatea actualizării în timp real a datelor din teren și corelarea acestora cu sistemele GIS ale rețelelor.
Societatea Apă Canal 2000 va continua procesul de digitalizare și modernizare a activităților operaționale, pentru creșterea eficienței și calității serviciilor furnizate. Dezvoltarea și extinderea soluțiilor digitale vor continua în perioada următoare, în vederea optimizării proceselor interne, îmbunătățirii deciziilor operaționale și consolidării colaborării cu toți factorii implicați.
Director General
Mihail Marinescu



