Parada portului popular românesc, în Mioveni

Parada portului popular românesc, în Mioveni

Spiritul autentic românesc prinde viață în inima orașului Mioveni, acolo unde tradiția, culoarea și dansul popular se reunesc într-un eveniment de excepție dedicat identității naționale: Ziua Costumului Tradițional din România, sărbătoare marcată în fiecare an în cea de-a doua duminică a lunii mai.

Iubitorii de tradiții și folclor sunt invitați duminică, 10 mai 2026, începând cu ora 16:00, pe Bulevardul Dacia (zona Bl. H) – Centrul Civic, pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor „Dacia” pentru a lua parte la un program deosebit:

Parada costumului tradițional românesc – prezentare de costume populare autentice, cu motive specifice și culori reprezentative, purtate de participanți;

Concursul Județean de Dansuri Populare „Gheorghe Popescu-Județ” – ajuns la ediția a XX-a, considerat un reper al valorii și autenticității în folclorul argeșean, desfășurat în aer liber, pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor „Dacia”.

Toți cei care dețin o ie sau un costum popular sunt invitați să se alăture paradei și să contribuie la frumusețea acestui moment. Participarea este deschisă tuturor vârstelor, iar fiecare prezență va aduce un plus de autenticitate și expresivitate evenimentului.

Evenimentul este organizat de Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș, prin Centrul „Doina Argeșului”, aducând în prim-plan frumusețea costumului popular și bucuria dansurilor autentice românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Proceduri estetice moderne și premii la aniversarea Clinicii Dr. Mădălina Iordache din Pitești

Clinica dr.Mădălina Iordache din Pitești a sărbătorit pe 31 octombrie doi ani de activitate, printr-un eveniment aniversar în cadrul căruia invitații au avut parte de surprize și de o tombolă cu premii constând în proceduri estetice oferite de clinică. Dr. Mădălina Iordache, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, a prezentat o parte dintre […]

Citește mai mult...

PERCHEZIȚII EFECTUATE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂȚII ECONOMICE ARGEȘ, ÎN CADRUL OPERAȚIUNII JUPITER

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 2 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în executare 3 mandate […]

Citește mai mult...

Argeșul are nevoie de prefect. Ioana Făcăleață merită să fie numită în funcție!

Argeșul are nevoie de prefect. Ioana Făcăleață merită să fie numită în funcție! Guvernul l-a demis pe prefectul susținut de USR, Dragoș Nedelcu, dar a uitat, se pare, să rezolve și problema succesorului. Așa se face că, în loc să avem un prefect nou de la PSD la Argeș, așa cum ar fi normal, îl […]

Citește mai mult...