În Argeș începe screening-ul gratuit pentru cancer colorectal: Peste 25.000 de persoane vor fi testate

În Argeș începe screening-ul gratuit pentru cancer colorectal: Peste 25.000 de persoane vor fi testate

Astăzi, în județul Argeș a fost lansat proiectul ROCCAS 4 SM, dedicat prevenției, depistării precoce și tratamentului cancerului colorectal în regiunea Sud-Muntenia. Evenimentul a avut loc în Sala Mare a Consiliului Județean Argeș și a reunit autorități locale, medici specialiști și reprezentanți ai proiectului.

Proiectul este implementat de Prof. univ. dr. Cristian Gheorghe, managerul proiectului, Mihaela Geoană, președintele Fundației Renașterea, și prof. univ. dr. Mircea Mănuc, coordonator program screening CCR, în parteneriat cu Institutul Clinic Fundeni și Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN. Aceștia au atras fondurile și coordonează implementarea programului în județ.

Alături de echipa de implementare au fost: vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, prefectul Ioana Făcăleață, conducerea DSP Argeș, CAS Argeș și Colegiul Medicilor Argeș.

„Consiliul Județean Argeș va susține mereu astfel de proiecte. Sănătatea argeșenilor este prioritatea noastră. Avem în administrare 9 spitale, pentru care s-au atras și investit peste 80 de milioane de euro.” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte CJ Argeș.

Organizatorii au explicat că județul Argeș nu a fost ales întâmplător pentru a începe acest proiect, ci datorită implicării constante a autorităților județene și locale în proiecte de sănătate care au avut deja rezultate foarte bune.

Proiectul ROCCAS 4 SM se adresează persoanelor din medii vulnerabile cu vârsta între 50 și 74 de ani și își propune:

Informarea și conștientizarea a 31.575 de persoane
Testarea FIT a 25.260 persoane
Retestarea FIT a 4.724 persoane
Efectuarea a minimum 1.266 de colonoscopii la Centrul de Prevenție al Institutului Clinic Fundeni.

Scopul proiectului este să salveze vieți, să reducă mortalitatea prin cancer colorectal și să ofere acces echitabil la screening persoanelor vulnerabile din regiunea Sud-Muntenia. Prin informare, testare și monitorizare, ROCCAS 4 SM aduce o șansă reală la sănătate pentru comunitatea argeșeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteștenii, avertizați să fie vigilenți! Mesaje SMS false folosesc numele TPARK pentru a fura date bancare

Piteștenii, avertizați să fie vigilenți! Mesaje SMS false folosesc numele TPARK pentru a fura date bancare O campanie de phishing vizează utilizatorii parcărilor publice cu plată din municipiul Pitești. Primăria Municipiului Pitești anunță că au fost identificate mesaje SMS false care imită comunicările aplicației TPARK. Prin aceste mesaje, persoanele sunt îndemnate să acceseze anumite link-uri […]

Citește mai mult...

Microbuz izbit de un gard la Câmpulung. Intervenție a pompierilor ISU Argeș

Microbuz izbit de un gard la Câmpulung. Intervenție a pompierilor ISU Argeș Mobilizare de urgență a pompierilor în municipiul Câmpulung, după un accident rutier produs pe strada Petre Zamfirescu. Conform primelor date, un microbuz a intrat într-un gard, iar la fața locului au fost trimise patru echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș. Echipajele […]

Citește mai mult...

Vești bune pentru pacienți: Spitalul Județean de Urgență Pitești își reia activitatea normală

Vești bune pentru pacienți: Spitalul Județean de Urgență Pitești își reia activitatea normală Pacienții care se adresează Spitalului Județean de Urgență Pitești beneficiază din nou de programul normal al unității, după ce Federația SANITAS a suspendat greva generală din sistemul sanitar. Începând cu 31 iulie, toate consultațiile, internările și serviciile medicale sunt efectuate fără restricții, […]

Citește mai mult...