Acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță școlară în municipiul Câmpulung

Acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță școlară în municipiul Câmpulung

În ziua de 04 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Criminalistic, Compartimentului Analiza și Prevenire a Criminalității, precum și cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, au acționat în sistem integrat, în baza Planului de Acțiune privind creșterea gradului de siguranță școlară în municipiul Câmpulung.

Activitățile au fost desfășurate în incinta și zona adiacentă Colegiului Național „Dinicu Golescu” din municipiul Câmpulung, unde au avut loc opt activități informativ-preventive, în cadrul Proiectului „Scoate violența școlară din anonimat”, având ca beneficiari aproximativ 192 de elevi și 8 cadre didactice.

De asemenea, polițiștii au acționat în incinta și zona adiacentă a Liceului Teoretic „Dan Barbilian” din municipiul Câmpulung, unde au fost derulate, în cadrul aceluiași proiect, opt activități informativ-preventive, adresate unui număr de aproximativ 208 elevi și 8 cadre didactice.

În ceea ce privește respectarea cerințelor de securitate în unitățile de învățământ, au fost constatate nereguli fiind dispuse măsuri de remediere și au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, respectiv două avertismente și o amendă în valoare de 2.000 de lei.

Pentru menținerea ordinii publice, polițiștii, împreună cu echipe canine și jandarmi, au acționat în zona adiacentă unităților de învățământ și în localurile publice din apropiere. Au fost legitimate 34 de persoane, dintre care 30 de elevi, urmând a fi înaintate adrese către conducerile unităților de învățământ pentru informarea acestora și, după caz, a reprezentanților legali ai elevilor identificați în aceste locații.

În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au verificat cinci societăți comerciale care își desfășoară activitatea în apropierea unităților de învățământ, ocazie cu care au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei, și au fost confiscate sume de bani în cuantum de 303 lei, pentru nerespectarea prevederilor referitoare la utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale.

Polițiștii rutieri au verificat șapte autoturisme și au aplicat patru sancțiuni contravenționale pentru abateri de la prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în zona unităților de învățământ.

Scopul acestor activități l-a reprezentat creșterea gradului de siguranță în mediul școlar, prevenirea violenței, a absenteismului și a altor comportamente de risc în rândul elevilor, precum și promovarea unui climat educațional bazat pe respect și responsabilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Argeșul cultural prinde viață: Festival de teatru, expoziții și program prelungit la Cetatea Poienari

# Festivalul Internațional al Teatrului de Studio deschide o săptămână plină de evenimente culturale în Argeș # Teatru, artă, istorie și activități pentru toate vârstele, în perioada 15–21 mai 2026 # Instituțiile de cultură din Argeș invită publicul la spectacole, expoziții și ateliere speciale # Cetatea Poienari își prelungește programul de vizitare începând cu 18 […]

Citește mai mult...

Modificări rutiere la cererea piteștenilor! Cristian Gentea anunță sens unic și noi parcări în zona Big

Primăria Pitești a demarat o serie de lucrări de reconfigurare urbană în zona Big, pe strada Gheorghe Țițeica, ca răspuns direct la solicitările comunității locale. Primarul Cristian Gentea a anunțat că proiectul vizează introducerea unui sens unic de circulație și amenajarea de noi locuri de parcare, măsuri menite să fluidizeze traficul și să sporească confortul […]

Citește mai mult...

Duminică, 17 mai, mai multe trasee ale autoibuzelor din Piteşti vor fi modificate

Publitrans 2000 SA informează publicul călător că, în data de 17.05.2026, ca urmare a desfășurării competiției sportive Half Marathon Pitești, circulația autobuzelor din municipiul Pitești va fi modificată temporar, după cum urmează: • Linia M4 va fi deviată de pe Bulevardul I.C. Brătianu pe Bulevardul Republicii, cu punct de plecare din stația Teatru „Alexandru Davila”, […]

Citește mai mult...